Ideea unui Samsung care se desparte de Google a apărut de ceva vreme și la un moment dat se vehicula și un zvon că Samsung ar vrea să cumpere Android de la Google. Acum urmează mai degrabă o părăsire a acestui ecosistem, dacă ne luăm după noile informații, care indică Tizen OS drept platformă care interesează cel mai mult producătorul asiatic în acest moment.
Conform ITNews, extinderea Samsung în alte zone va include și adoptarea unui OS la un nivel mai avansat decât a fost cazul lui Bada de exemplu. în februarie 2014 va avea loc o conferință de presă hotărâtoare cu privire la viitorul Samsung pe partea software. Vom vedea atunci nouă serie de handseturi și poate și tablete cu Tizen OS.
Evenimentul va avea loc la Barcelona pe 23 februarie, cu o zi înainte de Mobile World Congress 2014. Analiștii considera că Samsung va da o lovitură cu Tizen și acesta ar putea reprezenta începutul sfârșitului pentru Android, dacă îmi permiteți aceasta speculație. Va reuși Google să influențeze cumva decizia sud coreenilor?