Mai e mai puțin de o săptămână până la Galaxy Unpacked, unde Samsung va dezvălui oficial Galaxy Z Fold7, Z Flip7, Z Flip7 FE și seria Galaxy Watch 8. Însă o parte importantă din lansare s-a scurs deja online: toate cele cinci huse oficiale pentru Galaxy Z Fold7, inclusiv detalii despre design, funcționalitate și prețuri.
Cel mai ieftin accesoriu este husa Clear, destinată celor care vor să păstreze vizibilă culoarea originală a telefonului. Nu are suport pentru poziționare sau alte accesorii și va costa 49 euro. Dacă preferi un grip mai bun, Clear grip case vine cu inel retractabil pentru degete, la un preț estimat de 53 euro. Pentru cei care vor mai multă funcționalitate, Silicone case vine cu kickstand integrat și va fi disponibilă în patru culori: negru, albastru, gri și verde. Costă 69 euro și pare să fie varianta preferată de utilizatorii care vor confort și protecție în același timp.
Samsung pregătește și o soluție pentru utilizatorii interesați de încărcarea wireless Qi2, dar care sunt afectați de absența magnetului din Fold7. Clear Magnet case adaugă un inel magnetic pe spate pentru alinierea corectă la încărcătoarele compatibile. Prețul: 57 euro.
În final, husa cea mai scumpă este Carbon Shield case, care revine cu textură de fibră de carbon și design discret, fără elemente suplimentare. Prețul urcă la 89 euro, poziționând-o drept o opțiune premium, posibil preferată de utilizatorii business.
Niciuna dintre huse nu include slot pentru S Pen, alimentând zvonurile că Galaxy Z Fold7 nu va mai suporta acest accesoriu. Alte informații recente susțin că stylusul ar putea primi un redesign, fiind mai gros și mai ergonomic, dar rămâne de văzut dacă va fi inclus în pachet sau vândut separat.