Samsung Galaxy A36 a bifat câteva leak-uri recent, iar după ce am aflat o parte dintre dotări, iată că astăzi avem ocazia să vedem și primele randări cu iz oficial. Ca de fiecare dată @onleaks (via Giznet) este sursa din spatele imaginilor, care a transformat schemele CAD primite de către producătorii de huse, în randări 3D detaliate. Avem parte de o surpriză la capitolul design.
Așa cum se poate vedea, Samsung decide că este momentul pentru un refresh vizual și revine la modulul unit de cameră în spate, unul cu amplasament vertical ce poate aminti de pliabilele Fold. Același stil l-am mai văzut în trecut pe Galaxy A50, iar acum iată că revine.
Se remarcă și muchiile plate, rama cu acele adâncituri în zona butoanelor fizice și vedem și portul USB-C de la bază, grila difuzorului plus slotul SIM. Ca dimensiuni, măsoară 162.6 x 77.9 x 7.4 mm, fiind astfel mai scurt, mai subțire și mai lat decât A33 (161.7 x 78 x 8.2 mm).
În materie de dotări vom primi aici un procesor Snapdragon (6 Gen3 sau 7s Gen2), 6 sau 8 GB RAM și cu avantajul a 6 actualizări majore Android. Lansarea vine probabil în martie 2025.