Seria de telefoane OnePlus 9T nu va sosi în acest an; OnePlus 9 RT va fi un flagship entry-level și va debuta curând

1.880 ori
<b>Seria de telefoane OnePlus 9T nu va sosi în acest an; OnePlus 9 RT va fi un flagship entry-level și va debuta curând</b>CEO-ul OnePlus, Pete Lau, anunța ieri strategia OnePlus 2.0, următorul pas în fuziunea OnePlus - OPPO ce se va petrece în 2022. Astfel, am aflat că cele două companii își vor unifica sistemele de operare, OxygenOS și ColorOS. De asemenea, CEO-ul a oferit

CEO-ul OnePlus, Pete Lau, anunța ieri strategia OnePlus 2.0, următorul pas în fuziunea OnePlus - OPPO ce se va petrece în 2022. Astfel, am aflat că cele două companii își vor unifica sistemele de operare, OxygenOS și ColorOS. De asemenea, CEO-ul a oferit detalii cu privire la seriile de telefoane din portofoliu, împărțite acum în 5 categorii. Avem detalii mai jos.

Potrivit spuselor lui Pete Lau, compania nu plănuiește lansarea unor modele T pentru seria OnePlus 9. În schimb, ar trebui să debuteze în această toamnă un nou model din seria OnePlus R. Mai exact, este vorba despre OnePlus 9 RT care a avut parte de câteva scăpări de-a lungul timpului.

Revenind la modul de clasificare al telefoanelor OnePlus, aflăm că există 5 serii principale și anume:

  • Seria flagship OnePlus - Preț peste 500 de dolari
  • Seria Nord - Preț între 300 și 500 de dolari
  • Seria Nord N - Preț între 100 și 300 de dolari
  • Seria OnePlus R - Flagship entry-level
  • Seria Nord CE - Midrange entry-level

Revenind la seria OnePlus 9T. Compania a confirmat în cadrul zilei de ieri că aceasta nu va debuta în acest an. Unul dintre motivele pentru care nu va sosi este faptul că există deja o mulțime de serii ce acoperă deja diferite bugete. De asemenea, în acest an a debutat atât OnePlus 9 Pro, cât și OnePlus 9, ambele oferind specificații de top la prețuri competitive. 

OnePlus

OnePlus 9 RT ar urma totuși să fie anunțat în acest an. Totuși, această serie ar fi valabilă doar în regiuni precum China și India, acolo unde se comercializează oficial. Potrivit scăpărilor este vorba despre un smartphone cu display Fluid AMOLED de 6.55 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Camera selfie are 16 MP, iar în spate împrumută senzorul principal regăsit pe flagship-urile OnePlus 9 - Sony IMX766, de 50 MP. 

La interiorul telefonului vom regăsi CPU-ul Qualcomm Snapdragon 870, iar el va rula Android 11. De asemenea, ar urma să inaugureze noua interfață grafică a celor de la OnePlus - Oxygen OS 12. În configurație maximă ar urma să fie livrat cu 12 GB de RAM LPDDR4x și până la 256 GB de stocare flash UFS 3.1. De assemenea, se vehiculează că ar debuta alături de căștile OnePlus Buds Z2 undeva în jurul datei de 15 octombrie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×