OPPO a început o campanie de teasing pentru noua serie Reno 14, despre care am tot scris în ultimele săptămâni. De această dată avem și o dată clară de lansare: 15 mai. Terminalele ajung în China atunci, informația fiind deja confirmată de mai mulți bloggeri chinezi care au primit invitații. Ce știm despre lineup?
Până acum știm că seria va include două modele: Reno 14 și Reno 14 Pro. Cu această lansare, OPPO ar intra direct în competiție cu HONOR,care urmează să prezinte lineup-ul Honor 400. Întorcându-ne la OPPO, varianta Pro din lineup va aduce un procesor Dimensity 8450, foarte similar cu predecesorul ca design (Dimensity 8400). Acest cipset de generație nouă ar trebui să aducă îmbunătătiri la nivel de eficiență energetică și AI. Sunt șanse ca versiunea standard din lineup să folosească același procesor.
În ceea ce privește ecranele, OPPO pare să nu facă compromisuri. Reno 14 ar primi un panou LTPS OLED de 6.59 inch, în timp ce varianta Pro aduce un display de 6.83 inch în diagonală. Ambele au rezoluție 1.5K, refresh rate de 120Hz. Frontal ar trebui să primim senzori de 50 MP pentru selfie, iar în spate lucrurile vor deveni mai interesante.
Reno 14 în variantă standard ar aduce un senzor de 50 MP cu OIS, unul ultrawide de 8 MP, dar și o cameră telephoto cu senzor Samsung JN5 de 50 MP. Ar trebui să ofere zoom optic 2X sau 3X. Varianta Pro va beneficia de aceeași senzori, cu excepția celui telephoto, care se va transforma într-un periscop telephoto de 50 MP, care ar oferi zoom optic mai bun.
Ambele modele din seria Reno 14 vor aduce baterii mari, de aproximativ 6000 mAh. De asemenea, vor beneficia de alimentare rapidă la 80W pe fir. Pe lângă tlefoane, OPPO a anunța și căștile wireless Enco Clip, cu design open-ear, dar și tableta midrange OPPO Pad SE.
Rămâne acum de văzut dacă noile modele din seria Reno 14 vor sosi și în Europa în următoarele luni.