Şi One UI 9 se va inspira din iOS 26, aducând extra transparenţă, look de "sticlă"

588 ori
<b>Şi One UI 9 se va inspira din iOS 26, aducând extra transparenţă, look de "sticlă"</b>Scriam zilele trecute că inclusiv Google se va inspira de la iOS 26 şi va aduce efecte de blur şi transparență în Android 17. Asta după ce HONOR a făcut ceva similar cu MagicOS 10. Ei bine, acum a venit rândul Samsung, care va aduce

Scriam zilele trecute că inclusiv Google se va inspira de la iOS 26 şi va aduce efecte de blur şi transparență în Android 17. Asta după ce HONOR a făcut ceva similar cu MagicOS 10. Ei bine, acum a venit rândul Samsung, care va aduce acelaşi look în One UI 9.0.

Scăpări din Coreea de Sud menţionează că deşi vom avea efecte vizuale precum sticla, rezultatul final nu va fi ca Liquid Glass-ul Apple. Ultima mare schimbare de design adusă de Samsung în interfaţa a fost acum două generaţii, la One UI 7.0. One UI 8.0 a fost o rafinare şi o perfecţionare a conceptului. One UI 8.5 aduce bare jos în formă de pilulă şi unele elemente transparente.

Dar marea schimbare vine la One UI 9.0. Vom avea efecte vizuale şi tranziţii inspirate de cer, apă şi sticlă. Fundalul va fi blurat şi meniurile transparente vor lăsa să se vadă wallpaper-ul din spate. Efectele de background blur au fost confirmate pentru Quick Panel, slidere de volum, meniu Power şi notificări.

Wallpaper-ul ramane vizibil în fundal, creând o iluzie de 3D. Android 17 va aduce şi îmbunătăţiri la nivel e captură de ecran: vei putea desena peste o înregistrare de ecran, afişa indicatoare touch şi alege dacă se înregistrezi audio de la sistem, microfon sau ambele. Vom avea şi un timer al capturii de ecran video.

Primul Developer Beta Android 17 va sosi în primul trimestru al anului 2026. Varianta finală şi stabilă vine la mijloc de an. Samsung va aduce One UI 9.0 mai degrabă pe Z Fold8 şi Z Flip8, decât pe S26.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×