Sony și TSMC, două dintre cele mai importante companii din industria tehnologică, ar putea colabora într-un nou proiect dedicat dezvoltării senzorilor foto de generație nouă. Potrivit informațiilor apărute recent în presa asiatică, cele două firme au semnat un memorandum de înțelegere pentru înființarea unei companii mixte în Japonia, proiect care ar putea reduce costurile componentelor folosite în smartphone-uri. Mai jos avem detalii!
Noua societate ar urma să fie controlată majoritar de Sony, iar centrul de dezvoltare și producție ar putea fi construit în orașul Koshi, din prefectura Kumamoto. Scopul colaborării este combinarea expertizei Sony în domeniul senzorilor de imagine cu procesele avansate de fabricație dezvoltate de TSMC.
Deocamdată, acordul nu este unul definitiv, iar detalii precum investițiile exacte sau împărțirea participațiilor urmează să fie stabilite în perioada următoare. Totuși, direcția acestei colaborări ar fi reducerea costurilor de producție și creșterea performanței senzorilor utilizați în telefoane, dar și în alte dispozitive inteligente.
În prezent, Sony domină piața senzorilor foto pentru smartphone-uri, furnizând componente pentru majoritatea telefoanelor premium Android, dar și pentru iPhone. Chiar dacă Samsung încearcă să câștige teren în acest segment, mulți producători continuă să depindă de soluțiile Sony.
O eventuală scădere a costurilor de producție ar putea ajuta producătorii de telefoane să limiteze creșterea prețurilor finale, într-o perioadă în care costurile componentelor hardware sunt în continuă creștere. Industria se confruntă deja cu scumpiri importante la memorie RAM și alte cipuri esențiale.
Pe lângă smartphone-uri, viitoarea companie mixtă ar putea dezvolta tehnologii și pentru domenii precum inteligența artificială, automobilele inteligente, roboții sau sistemele de tip „physical AI”. Rămâne însă de văzut unde vor duce negocierile dintre giganți și dacă vor ajunge la o înțelegere privind această nouă societate.

_restored.jpeg)






