Specificațiile lui vivo X100 Pro au ajuns pe web! Vine cu procesor MediaTek de top, setup foto avansat, încărcare la 100W

1.641 ori
<b>Specificațiile lui vivo X100 Pro au ajuns pe web! Vine cu procesor MediaTek de top, setup foto avansat, încărcare la 100W</b>De ceva timp au ajuns pe web leak-uri cu privire la seria vivo X100. Am aflat mai multe detalii legate de varianta de top vivo X100 Pro+, dar iată că azi au apărut și câteva informații legate de varianta Pro din acest lineup. Specificațiile smartphone

De ceva timp au ajuns pe web leak-uri cu privire la seria vivo X100. Am aflat mai multe detalii legate de varianta de top vivo X100 Pro+, dar iată că azi au apărut și câteva informații legate de varianta Pro din acest lineup. Specificațiile smartphone-ului au fost dezvăluite de către Digital Chat Station pe Weibo. Pare că va primi un procesor MediaTek de top, de nouă generație, display generos curbat, încărcare la 100W pe fir și un setup foto avansat. Mai jos avem detalii.

Vorbim despre succesorul lui vivo X90 Pro practic, smartphone care se comercializează în România și a primit o recenzie detaliată din partea noastră în urmă cu ceva timp. Pare că vivo X100 păstrează unele elemente de la predecesor. Vorbim despre un panou OLED generos, curbat, cu rezoluție 1.5K+, refresh rate de 120Hz.

În spate s-ar afla un setup foto triplu ce implică un senzor principal Sony IMX989, de 50 MP, cu o mărime de 1 inch. S-ar afla aici și o cameră de 12 MP ultrawide cu senzor Sony IMX663, dar și un senzor OmniVision OV64B de 64 MP, periscopic, pentru zoom. Mai aflăm că sub capotă ar trebui să se afle CPU-ul MediaTek Dimensity 9300, care va debuta undeva în luna noiembrie în China.

vivo X100 Pro ar trebui să aducă o baterie de aproximativ 5000 mAh, iar alimentarea se va realiza la 100W pe fir. E un downgrade la capitolul încărcare aparent, întrucât vivo X90 Pro se încarcă la 120W pe fir prin intermediul alimentatorului din pachet. Noul model va aduce un senzor pentru amprente optic, difuzoare stereo, emițător infraroșu pentru controlarea altor dispozitve.

Dacă tipster-ul Digital Chat Station nu greșește, lansarea seriei vivo X100 va avea loc undeva în primul trimestru din 2024 în China. Rămâne de văzut dacă va reveni la posturi stabilizarea gimbal pe 5 axe, s-a simțit lipsa sa în cazul seriei vivo X90.

Video-review vivo X90 Pro:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×