SUA avertizează: nu folosiţi cipurile AI de la Huawei; Iată motivaţia

1.403 ori
<b>SUA avertizează: nu folosiţi cipurile AI de la Huawei; Iată motivaţia</b>SUA trece la etapa pe AI în războiul comercial cu China şi a anunţat că interzice utilizarea de cipuri Huawei specializate pe AI. Guvernul SUA a emis o avertizare cu privire la dezvoltarea de cipuri pentru operaţiuni AI avansate

SUA trece la etapa pe AI în războiul comercial cu China şi a anunţat că interzice utilizarea de cipuri Huawei specializate pe AI. Guvernul SUA a emis o avertizare cu privire la dezvoltarea de cipuri pentru operaţiuni AI avansate, cu accent pe cele Ascend de la Huawei. Acestea ar încălca reglementările sale cu privire la exporturi şi ar putea predispune companiile care le folosesc la sancţiuni. 

Atenţie, nu vorbim de o lege încă, ci doar de o avertizare. Departamentul de Comerţ din SUA, mai precis Biroul de Securitate a emis aceasta avertizare. Companiile care folosesc cipuri Huawei Ascend pentru task-uri legate de AI riscă "pedepse substanţiale la nivel administrativ şi legal". 

Declaraţia susţine că aceste cipuri din China au fost "cel mai probabil dezvoltate sau produse încălcând controlul de exporturi din SUA". Adaugă şi că aceste cipuri au designuri create folosind software sau tehnologie americană sau produse cu echipamente ce necesită o licenţă pentru a fi exportate în China.

Ascend 910B, 910C şi 910D sunt menţionate în avertizare. Huawei a început să atragă tot mai mulţi clienţi pentru cipul Ascend 910D, pe care l-a promovat drept mai puternic decât NVIDIA H100, vital pentru produse AI. Între timp H100 e interzis în China... deci firmele chineze clar apelează la Huawei. Întrebarea e, dacă Deepseek îşi face sistemul pe bază de Huawei Ascend, va fi el interzis în SUA?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×