După ce Huawei părea să se fi redresat în ultimul an când vine vorba de business şi să fi pivotat spre alte segmente, iată că azi apare perspectiva unei veşti proaste. Reuters scrie că SUA vrea să taie şi licenţele companiei pentru tehnologii 4G şi Wi-Fi 6.
Simt nevoia unei recapitulări aici: în 2019 SUA plasa Huawei pe lista neagră de entităţi, ceea ce înseamna că firmele din SUA aveau nevoie de o licenţă specială pentru a face comerţ cu ea. Au primit licenţe AMD, Intel şi Qualcomm, dar Qualcomm spre exemplu doar pentru cipuri 4G. În plus, Huawei a pierdut accesul la Google Play Store şi Google Services. Licenţele au continuat să fie acordate şi la începutul administraţiei Biden, dar insiderii afirmă că acum SUA vrea să extindă lista de tehnologii şi produse interzise pentru Huawei.
Vor fi adăugate pe lista tehnologie 4G, Wi-Fi 6 şi 7, tehnologie legată de cloud computing şi AI. Noi licenţe pentru tehnologii 4G sunt deja respinse, conform unei surse apropiate de situaţie. În ce priveşte seria de licenţe vechi, un expert a afirmat că Departamentul de Comerţ vrea să revoce toate licenţele vechi sau ar putea să nici nu fie vorba de aşa ceva, ele expirând oricum la un moment dat.
În octombrie Biden a introdus noi mecanisme de control pentru export asupra echipamentelor folosite pentru a produce cipuri. Restricţiile se aplicau pentru echipamente ce produceau cipuri mai noi de 14 nm şi 16 nm. Japonia şi Olanda s-au alăturat acestei iniţiative şi au interzis şi ele companiilor locale care produc echipamente de fabricaţie pentru cipuri să ajungă în China.
Dacă se întâmplă şi restricţia pentru componente cu 4G şi Wi-Fi 6 ar duce Huawei din nou în impas. Vă reamintesc că Huawei a încheiat anul cu venituri de 91.53 miliarde de dolari, obţinând stabilitatea în 2022. O soluție anti interdicții apărea aici.