Tarifele impuse în timpul administrației Trump, inclusiv cele care vizează industria tech, au revenit temporar în vigoare în SUA. Deși instanțele au decis că președintele nu are autoritatea legală de a reglementa comerțul – rol ce revine Congresului – apelul formulat în justiție a suspendat această decizie, iar tarifele sunt valabile până pe 9 iunie.
Apple se numără printre companiile cele mai afectate. Gigantul american riscă pierderi de peste 900 de milioane de dolari în trimestrul al doilea din 2025. Motivul: lanțul său global de producție, care depinde masiv de Asia, este vulnerabil la orice taxă impusă de SUA pe importuri. Componentele vin din China și Vietnam, iar telefoanele sunt asamblate de parteneri ca Foxconn sau Pegatron.
Dacă aceste tarife devin permanente, prețul lui iPhone 17 – așteptat în toamnă – ar putea urca spectaculos, trecând de 1000 de dolari. Alternativa pentru Apple? Ori reduce marjele, ceea ce e puțin probabil, ori pasează costurile către consumatori. În oricare dintre cazuri, produsul devine mai puțin atractiv, mai ales în fața competitorilor Android, care nu sunt loviți la fel de dur de noile taxe.
Pe termen lung, incertitudinea sperie investitorii și pune presiune pe giganții tech să-și regândească întregul model de producție. În cazul Apple, asta ar însemna ani întregi de reorganizare și miliarde investite. Așadar, scumpirea iPhone-ului e doar începutul.