Pe 23 aprilie Huawei va lansa telefoanele din seria Huawei Nova 7, aşa cum am aflat cu câteva zile în urmă. E vorba despre 3 modele, Huawei Nova 7, Nova 7 Pro şi Nova 7 SE, care tocmai au avut o mega scăpare. Cu această ocazie vedem fotografii hands on şi aflăm specificaţii. Hai să vedem ce e nou.
Au trecut doar 4 luni de când au debutat modelele Nova 6, dar iată că deja ni se pregătesc succesori.
Nova 7 SE 5G
Începem cu Nova 7 SE 5G, care vine cu un ecran cu muchii cam groase, dar şi cu decupaj în ecran bulina pentru camera selfie. Din păcate nu vedem şi spatele telefonului, dar secţiunea About de pe ecran menţionează un LCD de 6.5 inch cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli. Există şi un procesor Kirin 820 5G la interior, alături de o baterie de 4000 mAh, cu încărcare rapidă la 40W pe fir.
Nova 7 SE dispune de o cameră selfie de 16 MP şi ştim că una dintre camerele din spate are rezoluţie de 2 MP. Va rula EMUI 10.1 bazat pe Android 10 şi măsoară 8.58 mm în talie şi cântăreşte 189 de grame.
Nova 7 5G
Nova 7 5G vine cu tot cu o zonă frontală cu decupaj în ecran pentru camera selfie, dar cu orificiu mai discret. Ecranul pare să fie mai lat decât la Nova 7 SE, iar de această dată vedem şi spatele telefonului, cu o cameră quad dreptunghiulară. Aici avem un ecran OLED de 6.53 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, iar la interior găsim un CPU Kirin 985 alături de 8 GB RAM şi 128 GB sau 256 GB stocare. Acest CPU 5G a debutat recent pe Honor 30.
Acea cameră quad din spate include un senzor principal de 64 MP, cu deschidere F/1.8, alături de o cameră ultra-wide de 8 MP şi o cameră telephoto de 8 MP (probabil cu zoom optic 2X sau 3X), dar şi o cameră Macro de 2 MP. Huawei Nova 7 5G dispune de o cameră selfie de 32 MP. Şi aici beneficiem de o baterie de 4000 mAh cu suport pentru încărcare pe fir la 40W. Rulează Android 10 cu EMUI 10,1 şi va sosi pe 5 nuanţe: roşu, verde, mov şi negru. Cântăreşte 180 de grame şi măsoară 7.96 mm în talie.
Nova 7 Pro 5G
Nova 7 Pro 5G este cel mai bine dotat model din tripleta viitoare, sosind cu un design premium. Are un ecran de 6.57 inch, cu rezoluţie de 2340 x 1080 pixeli şi panou OLED curbat pe laturi. El primeşte şi un decupaj pilula pentru o cameră duala selfie. În spate există o cameră quad, care integrează și cameră periscopică. Şi aici avem un procesor Kirin 985, 8 GB RAM şi 128 GB sau 256 GB stocare. Camera quad din spate e similară cu cea de pe Nova 7, doar că schimbă camera telephoto de 8 MP cu una periscopică de 8 MP, cu stabilizare optică. Camera selfie are un senzor de 32 MP alături de unul de 8 MP ultra-wide.
Şi aici avem baterie de 4000 mAh cu suport pentru încărcare la 40W. Rulează Android 10 şi măsoară 7.98 mm în talie. Cântăreşte 178 de grame.
Preţuri şi detaliile complete le aflăm pe 23 aprilie.

















