TELEKOM a publicat documentul oficial privind transferul clienților PrePay în rețeaua DIGI; Iată ce trebuie să știe utilizatorii

7.827 ori
<b>TELEKOM a publicat documentul oficial privind transferul clienților PrePay în rețeaua DIGI; Iată ce trebuie să știe utilizatorii</b>Am scris deja în trecut despre începutul trecerii unor clienți prepaid TELEKOM către DIGI și primele probleme izolate de semnal apărute în tranziție. Acum, avem în sfârșit și documentul oficial complet, publicat de TELEKOM, care clarifică modul

Am scris deja în trecut despre începutul trecerii unor clienți prepaid TELEKOM către DIGI și primele probleme izolate de semnal apărute în tranziție. Acum, avem în sfârșit și documentul oficial complet, publicat de TELEKOM, care clarifică modul în care se desfășoară procesul și ce se întâmplă cu extraopțiunile, creditul, SIM-ul, roamingul și alte servicii.

Procesul are loc treptat, în perioada noiembrie 2025 - martie 2026. Conform documentului, clienții nu vor trebui să facă nicio acțiune specială pentru a fi preluați. Detalii complete avem mai jos!

Transferul se realizează automat

Potrivit documentului, trecerea către DIGI este total automată, fără cereri, formulare sau drumuri la operator. Clienții vor primi două SMS-uri importante. Unul dintre ele anunță că procesul de transfer a început. În ziua în care numărul a fost efectiv mutat în rețeaua DIGI ar trebui să ajungă și un SMS „Bun venit în rețeaua DIGI”. 

SIM-ul existent rămâne același, se va reconfigura de la distanță. Singurul lucru pe care îl pot observa utilizatorii este schimbarea indicativului de rețea de pe ecran, care va afișa DIGI după finalizarea migrării. În rarele situații în care telefonul nu se reconectează automat, este suficient un restart.

Ce se întâmplă cu creditul, opțiunile și ofertele?

Documentul dezvăluie și ce se va întâmpla cu creditul existent, opțiunile active și ofertele, după cum urmează:

  • Creditul existent se păstrează integral la trecerea în rețeaua DIGI;
  • Extraopțiunile active rămân valabile până la expirare, atâta timp cât numărul este încă în rețeaua Telekom;
  • După transfer, clienții vor beneficia de serviciile prepaid DIGI, care vin în „condiții cel puțin la fel de avantajoase”.

Ca mic reminder, DIGI a relansat recent serviciile PrePay, cu prețuri care încep de la 2.5 euro / lună. Am scris un articol detaliat aici.

Ce faci dacă nu vrei să fii client DIGI?

Cei care nu doresc să devină clienți DIGI pot solicita portarea numărului în altă rețea, gratuit. Numărul rămâne același indiferent de operatorul ales. De asemenea, cine vrea să treacă la DIGI mai devreme o poate face prin portare clasică (PrePay sau abonament, la alegere). 

eSIM, roaming, verificarea creditului și compatibilitatea telefonului

Documentul acoperă și situații speciale:

  • Utilizatorii de eSIM vor primi automat, prin e-mail, datele necesare activării noului eSIM DIGI în ziua transferului;
  • Roamingul rămâne disponibil în regula de acum, conform ofertelor publicate pe site-ul DIGI;
  • Informațiile despre credit și valabilitatea opțiunilor vor fi comunicate prin SMS exact la momentul începerii transferului;
  • Nu este necesară schimbarea telefonului; în majoritatea cazurilor, terminalele actuale sunt deja compatibile cu standardele DIGI;

Lista celor mai importante schimbări pentru clienții TELEKOM Prepaid

  1. Transfer automat și gratuit - Nu este necesară nicio acțiune din partea utilizatorilor. Procesul se desfășoară în etape, între noiembrie 2025 și martie 2026;
  2. SIM-ul rămâne același - Nu se schimbă și nu se înlocuiește. Este reconfigurat de la distanță;
  3. Creditul actual se păstrează integral - Tot soldul existent trece automat în DIGI;
  4. Extraopțiunile rămân valabile până la expirare - Cele active pe Telekom sunt valabile până se termină. După transfer, se folosesc ofertele DIGI;
  5. Oferte noi după trecerea în DIGI - Clienții vor avea acces la opțiunile PrePay DIGI;
  6. Poți pleca oricând la alt operator - Portarea rămâne gratuită în orice moment, înainte sau după transfer;
  7. Roamingul rămâne disponibil - Serviciile de roaming continuă să funcționeze conform ofertelor DIGI;
  8. eSIM-urile sunt migrate separat - DIGI trimite prin e-mail un nou profil eSIM în ziua transferului;
  9. Reîncărcările se vor face pe DIGI - Canalele actuale rămân valabile, dar utilizatorii vor selecta operatorul DIGI la terminale;
  10. Transferul are loc chiar și dacă utilizatorul este în străinătate - Procesul se face automat, iar eventualele probleme se rezolvă prin restart;

Documentul oficial clarifică în sfârșit toate aspectele migrării clienților prepaid TELEKOM către DIGI. Procesul este complet automatizat, transparent și gândit astfel încât să nu implice drumuri la operator sau schimbări de SIM. Clienții își păstrează numărul, creditul și accesul la servicii esențiale, iar cei care nu doresc trecerea au în continuare opțiunea portării.

Poți accesa documentul publicat de TELEKOM aici!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×