Tot ce trebuie să ştii despre senzorul de 108 megapixeli de pe Galaxy S20 Ultra: ISOCELL Bright HM1

1.688 ori
<b>Tot ce trebuie să ştii despre senzorul de 108 megapixeli de pe Galaxy S20 Ultra: ISOCELL Bright HM1</b>După ce a anunţat mult aşteptată serie de telefoane Galaxy S20, acum Samsung revine cu detalii despre camera celui mai bine dotat model, Galaxy S20 Ultra. Compania sud coreeană a dezvăluit astăzi

După ce a anunţat mult aşteptată serie de telefoane Galaxy S20, acum Samsung revine cu detalii despre camera celui mai bine dotat model, Galaxy S20 Ultra. Compania sud coreeană a dezvăluit astăzi detalii despre senzorul de 108 megapixeli regăsit pe acest telefon - un ISOCELL Bright HM1. Multă lume se întreba care sunt diferenţele faţă de cel de pe Xiaomi Mi Note 10, ISOCEL Bright HMX şi care sunt plusurile. Vă spunem totul despre el mai jos.

ISOCEL Bright HM1 aduce câteva tehnologii noi, precumNonacell sau Smart ISO, pentru o captură superioară rivalilor. Senzorul măsoară 1/1.33 inch şi are pixeli de 0.8 microni. Folosind tehnologia Nonacell combină 9 pixeli în unul singur mai mare, de 2.4 microni. Astfel se vor realiza fotografii mai luminoase în condiţii low light. Nonacell e o variantă îmbunătăţită a lui Tetracell, tehnologia prin care se combinau 4 pixeli în unul. De această dată cu Nonacell avem o structură de 3 x 3, care combina 9 pixeli alături de 0.8 microni, dublând cantitatea de lumină absorbită faţă de Tetracell.

Samsung ISOCELL Bright HM1

Atunci când creşte numărul de pixeli adiacenţi combinaţi pot apărea interferenţe de culoare, dar Samsung a rezolvat asta cu ajutorul tehnologiei ISOCELL Plus. Aceasta reduce fenomenul de crosstalk şi scade pierderile optice, dar şi reflecţiile. Samsung a mai integrat aici şi tehnologia Smart ISO, care selectează valoarea ISO ideală pentru fotografie, generând capturi viu colorate şi expresive. O altă noutate este tehnologia Real Time HDR, utilă când ai condiţii mixte de fotografiere: lumină puternică + zone întunecate.

Samsung ISOCELL Bright HM1

Fiecare pixel primeşte valori de expunere dedicate, iar senzorul capturează multiple scene cu multiple expuneri, alegând apoi cea mai bună captură din cele rezultate. Pentru capturi stabile există un sistem special de stabilizare electronică pe bază de giroscop, alături de Super Phase Detection, pentru o autofocalizare ultra rapidă şi precisă.

HM1 permite şi realizarea de capturi cu zoom lossless până la 3x, păstrând calitatea imaginii. Poate genera o fotografie cu zoom 3x la 12 MP fără upscaling. Aflăm şi că poate realiza captură video 8K la 24 FPS. Senzorul a intrat în producţia de masă şi îl aşteptăm şi pe alte telefoane pe parcursul anului.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×