Marea Britanie nu o avea chiar TGV-urile francezilor, dar nici departe nu e. Până să ajungă la vitezele vecinilor de la sudul lor, britanicii vor să crească stabilitatea şi viteza Wi-Fi-ului din trenuri. Secretul? O tehnologie din Formula 1, conform pescurt.ro.
Proiectul va fi implementat în prima fază pe trenurile din reţeaua Great Western Railway (GWR) şi el combină semnalele de la staţiile de bază mobile cu cele de la sateliţii în orbită joasă (LEO). Astfel conexiunea din vagoane va fi mai stabilă şi rapidă. Programul pilot a demarat deja şi va dura 60 de zile, acoperind în principal sud-vestul ţării.
Marea Britanie are serios de recuperat, aflându-se pe locul 16 în Europa la viteza Wi-Fi pe trenuri, cu o medie de doar 1.09 Mbps. Asta în condiţiile în care în Suedia se ating şi 64 Mbps. Cu tehnologia din F1 se va face trecerea lin şi fără întreruperi între reţelele terestre şi cele pe bază de sateliţi, încât conexiunea să fie fără sincope, chiar şi la viteze mari.
Ministerul de Transporturi din UK a primit 41 de milioane de lire sterline pentru a aduce conectivitate la sateliţii din orbită joasă până în 2030. De proiect se ocupă Motion Applied, care lucrează la conexiuni în Formula 1 din 1989, când îi dota maşina lui Schumacher cu aşa ceva, cea de dinainte de F1, un Mercedes Benz C9.


