După cum bine știți, în topul asistenților vocali pe care îi avem disponibili pe dispozitivele mobile se numără Google Assistant, Apple Siri și Amazon Alexa - un trio care astăzi este supus unei noi încercări. Testul comparativ a fost pus la cale de către cei de la Bespoken, cu scopul final fiind acela de a vedea cum se descurcă cele 3 soluții în funcție de complexitatea task-urilor/întrebărilor adresate.
Aflăm că pentru acest test s-a folosit un robot special care a pus întrebările (sortate în categoriile simple și complexe), pe listă fiind și întrebări menite să păcălească/inducă în eroare asistenții digitali. Un exemplu fiind solicitarea de a numi primul om ajuns pe Marte, unde nu exista nici un răspuns corect. Dintre cei 3 asistenți vocali, Google Assistant a oferit cea mai bună explicație, urmat de Alexa și Siri pe locul 3.
Eficiență răspunsuri corecte (întrebări simple):
- Google Assistant: 76.57%
- Alexa: 56.29%
- Siri: 47.29%
Eficiență răspunsuri corecte (întrebări complexe):
- Google Assistant: 70.18%
- Alexa: 55.05%
- Siri: 41.32%
Din câte aflăm de pe urma acestui test, procentajul întrebărilor la care cei 3 asistenți vocali au răspuns corect, a fost în mare același, indiferent de tipul întrebărilor (simple sau complexe). Studiul mai scoate la iveală că Google Assistant a depășit Alexa și Siri în fiecare categorie, dar și faptul că la toți 3 asistenții vocali există loc de îmbunătățiri. De pe această listă, Siri dezamăgește în condițiile în care este primul lansat dintre cei 3, debutul său având loc pe iPhone 4s în 2011.
Alexa sosea în 2014, iar 2 ani mai târziu era lansat și Google Assistant. Cu toate acestea, Apple nu pare a ține pasul - cu una dintre cele mai mari probleme fiind oferirea de răspunsuri sub formă de link-uri pe care utilizatorii trebuie să le acceseze, asta chiar și dacă întrebările puse sunt despre produse Apple. Mai sus avem o captură de ecran care sugerează faptul că Google Assistant știe mai multe despre device-urile Apple decât Siri.
Așteptăm ca Apple să vină cu îmbunătățiri asupra asistentului vocal Siri, mai ales după ce în ultimii ani a tot făcut achiziții de startup-uri ce activează în zona AI, recunoaștere vocală.