Un posibil Poco X3 îşi face apariţia în baza de date FCC cu o cameră de 64 MP şi încărcare la 33W

1.289 ori25-08-2020
Un posibil Poco X3 îşi face apariţia în baza de date FCC cu o cameră de 64 MP şi încărcare la 33W

Poco X2  şi Poco F2 Pro au fost telefoane aşteptate cu sufletul la gură în acest an, iar acum putem deja începe să vorbim despre succesori. Un presupus Poco X3 tocmai a avut o scăpare, prin certificarea FCC. Ar veni cu o cameră de 64 megapixeli şi încărcare la 33W.

Deocamdată totul e speculaţie şi scăpare, iar terminalul apare cu numele de cod M2007J20CG. Ce e sigur e că avem o schiţă a noului smartphone, iar pe spate e clar logo-ul "POCO". Vedem şi un decupaj generos pentru cameră, cu un design similar cu cel al lui Poco X2. Apare şi menţiunea "64 MP AI Super Camera".

POCO X3

Listarea mai indică şi prezenţa unei baterii de 5160 mAh, cu suport pentru încărcare la 33W. Predecesorul avea o baterie de 4500 mAh cu încărcare la 27W, deci primim un upgrade aici. Mai aflăm din documentele FCC şi că noul venit va avea două sloturi SIM şi conectivitate 4G, dar şi WiFi 5 şi Bluetooth 5.1.

Versiunea J20CT va veni cu suport pentru banda LTE 41, folosită în anumite regiuni pe glob, precum Asia de Sud Est. Aceste scăpări se aliniază cu cele legate de un telefon POCO misterios scăpat săptămâna trecută, cu un ecran de 120 Hz OLED şi procesor Snapdragon 765. Aparent el ar urma să debuteze chiar în această lună. Poco X2 avea CPU Snapdragon 730G, deci upgrade-ul de CPU e unul logic.

Probabil ecranul rămâne de 6.67 inch şi primim tot cameră duală selfie.

Via: gsmarena.com
Taguri: Poco X3 Pocophone Aparitie Certificare FCC Specificatii Data lansare Pret M2007J20CG

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.