Unihertz Titan 2 are iz de BlackBerry; Readuce în lumina reflectoarelor tastatura QWERTY și un display de 4.5 inch

1.160 ori
<b>Unihertz Titan 2 are iz de BlackBerry; Readuce în lumina reflectoarelor tastatura QWERTY și un display de 4.5 inch</b>Pentru cei nostalgici care tânjesc după un nou telefon în format BlackBerry Passport, cei de la Unihertz au lansat un smartphone inedit. Se numește Unihertz Titan 2 și e lansat pentru moment pe o pagină Kickstarter, având ca obiectiv strângerea a 100.000

Pentru cei nostalgici care tânjesc după un nou telefon în format BlackBerry Passport, cei de la Unihertz au lansat un smartphone inedit. Se numește Unihertz Titan 2 și e lansat pentru moment pe o pagină Kickstarter, având ca obiectiv strângerea a 100.000 de dolari. Cumva e mai mult o precomandă, întrucât acest obiectiv a fost deja atins de peste 8 ori până acum. Pare deci că e real, iar terminalul chiar va fi livrat spre doritori. Ce oferă?

Titan 2 primește un display pătrat de 4.5 inch în diagonală, cu rezoluție de 1440 x 1440 pixeli, fix ca modelul Passport din portofoliul BlackBerry. În cazul Unihertz Titan 2 apare chiar și un al doilea ecran însă, de 2 inch, amplasat în partea din spate, ce oferă rezoluție de 410 x 50 de pixeli. Utilitatea acestui panou secundar ridică semne de întrebare, având în vedere că oferă funcții similare cu ale unui smartwatch.

Adevăratul highlight pentru acest model e tastatura QWERTY fizică și formatul în sine. Tastatura oferă control tactil, astfel că poate fi utilizată la scrolling (fix ca în cazul BlackBerry). Avem iluminare, iar pentru corectare sunt suportate mai multe limbi. De asemenea, tastele suportă diferite scurtături pentru acces instant la funcții și aplicații programabile.

Sub capotă apare un procesor MediaTek Dimensity 7300, 12 GB de memorie RAM, 512 GB de stocare. Avem o baterie de 5050 mAh, iar alimentarea se realizează la 33W pe fir.

Ca dimensiuni, discutăm despre o talie de 10.8 mm, respectiv o lungime de 137 mm și o lățime de 88.7 mm. În ceea ce privește camera, avem în față un senzor selfie de 32 MP, iar în spate o cameră principală de 50 MP, precum și un senzor telephoto de 8 MP ce oferă zoom 3.4X. 

Unihertz Titan 2 are un preț de aproximativ 270 de dolari în perioada de crowdfunding. După încheierea campaniei ar trebui să coste aproximativ 400 de dolari.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×