După o prezenţă solidă la IFA 2022, brandul Nokia pare acum a avea un viitor incert, deoarece compania care patronează acest brand, HMD Global tocmai suferă o schimbare la cel mai înalt nivel. CEO-ul, Florian Seiche şi-a dat demisia după 6 ani la cârma companiei.
Decizia de a îşi părăsi postul a fost anunţată pe Linkedin, lucru atipic pentru un anunţ de genul. Ce e mai grav e că nu şi-a numit încă un succesor şi nici motivele plecării. Înainte să se alăture Nokia/HMD, Seiche a fost responsabil cu ramura europeană a celor de la HTC. A fost alături de ei într-o perioadă de succes, între 2005 şi 2013. Sub Seiche HMD Global pornea la drum, preluând licenţa pentru produsele Nokia de la Microsoft.
Oficialul a lucrat la Nokia ca vicepreşedinte pe vânzări şi marketing pentru Europa înainte de preluarea Microsoft şi după preluare şi-a păstrat poziţia. În postarea de pe Linkedin le-a mulţumit şefilor HMD Global şi staff-ului, dar şi clienţilor şi fanilor. În mandatul său au debutat telefoane care au mizat pe nostalgie (un Nokia 3310 spre exemplu), remake-uri ale unor modele mai vechi, dar şi primele terminale 5G Nokia, plus un flagship Nokia 9 Pureview nu prea apreciat.
Seiche menţionează şi urcarea Nokia pe poziţii fruntaşe în pieţe din Africa de Sud, Marea Britanie şi SUA, dar şi activitate în zona enterprise şi de servicii. Oficialul are în CV şi poziţii la Orange, Siemens, Microsoft. Ultima iniţiativa Nokia/HMD este cea eco-friendly, de a folosi o cantitate mare de materiale reciclate, a oferi actualizări pe mai mult timp şi a stimula utilizatorilor să îţi păstreze telefonul o perioadă mai lungă. De văzut cine va veni la şefia HMD acum şi cum va afecta asta strategia companiei, mai ales în lipsa unui flagship de câţiva ani.