vivo prezintă calea către "Cadrul Perfect" care are la bază parteneriatul unic cu ZEISS

1.196 ori
<b>vivo prezintă calea către "Cadrul Perfect" care are la bază parteneriatul unic cu ZEISS</b>După cum bine știți, vivo este un pionier al smartphone-urilor ce s-au făcut remarcate prin camerele foto livrate, iar recent compania și-a adăugat în portofoliu parteneriatul cu ZEISS. Acest parteneriat alături de filosofia "camera pe primul loc"

După cum bine știți, vivo este un pionier al smartphone-urilor ce s-au făcut remarcate prin camerele foto livrate, iar recent compania și-a adăugat în portofoliu parteneriatul cu ZEISS. Acest parteneriat alături de filosofia "camera pe primul loc" contribuie la continua transformare a tehnologiilor de imagistică pentru smartphone-uri, iar azi aflăm cum se prezintă calea către "Cadrul Perfect".

Totul a început în 2014 cu vivo Xshot, telefon care se evidenția prin deschiderea f/1.8 a diafragmei, stabilizare optică și fotografierea low-light. A urmat vivo Xplay 6 doi ani mai târziu cu tehnologie de autofocalizare în doar 00.03 secunde iar în 2017 îl aveam pe vivo X20 Plus cu un cip customizat DSP. Și vivo X23 se remarca prin camera ultra-wide 130 grade iar X50 Pro a introdus revoluționarul sistem de cameră Gimbal.

vivo

Odată cu vivo X60 Pro+ a debutat colaborarea cu ZEISS, parteneriat ce continuă cu X70 Pro+ și noua serie X80. vivo spune că pentru companie, camera este întotdeauna cea mai importantă, astfel că scopul este de a livra un cadru perfect pentru utilizatori. Este o motivație majoră pentru inovațiile companiei și baza parteneriatului strategic de R&D cu ZEISS.

Se vorbește și despre armonizare, care la fel ca în artă, este foarte importantă. Potrivit vivo, interacțiunea sincronizată dintre hardware și software va seta direcția către cadrul perfect și va influența viitorul acestor tehnologii. Pe calea către cadrul perfect avem și câteva puncte de referință, după cum urmează:

Parteneriatul strategic cu ZEISS

Acesta reprezintă unul dintre principalele elemente din strategia vivo pentru dezvoltarea noilor produse. Parteneriatul combină informaţiile şi cunoştinţele acumulate de tehnicienii vivo şi inginerii ZEISS pentru a crea împreună produse noi, precum cel mai recent model de referinţă din gama X. Cele două au înfiinţat Laboratorul de Imagistică vivo - ZEISS unde au loc activităţi de R&D comune şi unde tehnologiile, standardele înalte de calitate şi procesele de certificare ZEISS ajung să fie adaptate pentru smartphone-uri.

vivo X60 Pro

Primul pas al acestui proces este reprezentat de către vivo X60 Pro şi foloseşte inovaţiile vivo împreună cu tehnologia excepţională ZEISS în domeniul imagisticii mobile pentru a oferi camere foto care folosesc elemente software şi hardware de excepţie, perfect armonizate. Sistemul de imagistică îmbunătăţeşte rezultatele, oferind fotografiilor un aspect mai clar şi mai luminos.

Astfel, X60 Pro oferă modul portret clasic ZEISS Biotar. Biotar este un obiectiv ZEISS legendar care a fost mult timp preferatul fotografilor profesionişti şi care este adaptat acum pentru tehnologiile de imagistică mobilă. Subiectul principal este suprins cu claritate, iar efectul bokeh al obiectivului apare ca un vortex, obţinând un efect de portret suprarealist. Pe lângă funcţiile excelente ale smartphone-ului X60 Pro, un alt avantaj al acestuia este adăugarea Stabilizatorului Gimbal 2.0. Acesta stabilizează imaginea pe patru axe şi ajută la obţinerea unorfotografii în mișcare mai clare.

vivo X70 Pro

lansat pe pieţele din Asia-Pacific, reprezintă următorul nivel de smartphone creat pentru a ajuta utilizatorii şi pentru a le îmbunătăţi interacţiunea cu smartphone-urile. X70 Pro foloseşte tehnologia ZEISS T* Coating la lentilele camerei. Pe scurt, acest strat îmbunătăţeşte transmisia luminii vizibile, reduce reflexiile şi artefactele şi redă cu fidelitate culorile subiectului. Aşadar, performanţa camerei foto este îmbunătăţită în mod semnificativ.

x70pro

De asemenea, vivo a anunţat recent lansarea cipului de imagistică V1, care scoate în evidenţă fotografiile şi înregistrările video uimitoare realizate cu smartphone-ul. Cipul este rezultatul eforturilor interne ale vivo şi al echipei de 300 de experţi R&amp;D care au lucrat intensiv timp de 24 de luni. Folosind IA încorporată şi viteză şi consum de energie optimizate, cipul V1 oferă performanţa şi viteza de care au nevoie funcţiile avansate de fotografiere şi filmare.

De asemenea, vivo a investit în cercetare în domeniul dezvoltării de algoritmi proprii pentru funcţii precum portret, fotografie nocturnă, surprinderea subiectelor în mişcare, filmare şi captură de imagini la super- rezoluţie. Cei de la vivo spun că nu se vor opri aici și că alături de ZEISS vor să ducă tehnologiile de imagistică pentru dispozitive mobile la un nou nivel. Se vor folosi funcții noi pentru fotografia de portret sau straturi de protecție pentru lentile care să facă sticla 'invizibilă'. 

Totodată aceste două companii lucrează la implementarea lentilelor de sticlă pentru a obține imagini mai bune, a îmbunătăți transmisia luminii și a obține dispersie ultra-scăzută, cât și stabilitate termică. Toate acestea reprezintă factori decisivi pe calea către cadrul perfect. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×