Iată că am ajuns și la finalul anului 2021, iar producătorii pregătesc deja primele lansări ce vor avea loc în 2022. Printre aceste companii se află și vivo, iar după cum aflam în urmă cu câteva săptămâni, debutul seriei V23 este aproape. Se vehicula că lineup-ul va fi prezentat în decembrie, dar iată că va sosi de fapt în prima lună din 2022, peste doar câteva zile. Azi aflăm și noi detalii despre specificațiile seriei.
Nu e încă clar câte smartphone-uri vor debuta sub acest lineup. Cu toate acestea, știm cu siguranță că există modelel V23 și V23 Pro, ele fiind deja dezvăluite în imagini oficiale în trecut. Azi aflăm că sunt modele axate pe captura selfie, urmând să primească camere duale de 50 MP. De asemenea, ele ar sosi cu senzori principali de 108 MP în spate.
Se vehiculează că vor debuta pentru prima dată în India, iar camera foto frontală va avea inclusiv stabilizare optică. Modelul Pro se remarcă și printr-o talie subțire, de doar 7.36mm. Cât despre nuanțe, ele ar sosi pe auriu (Sunshine Gold) și gri. Sunt modele cu ecrane AMOLED, rezoluție Full HD+ și refresh rate crescut, conform apariției în Google Play Console. Varianta Pro ar aduce un procesor Dimensity 1200 de la MediaTek, iar alimentarea s-ar realiza la 44W.
Se vehiculează că noua serie va debuta pe 4 ianuarie în India iar ulterior și în alte regiuni. Unul dintre modelele din noul lineup vivo V23 ar putea sosi și în Europa, posibil ca succesor direct pentru vivo V21 5G, selfie-phone-ul anului 2021.