vivo V70 mizează pe un ecran plat, procesor Snapdragon și pe o baterie de 6500 mAh; Cât costă?

410 ori
<b>vivo V70 mizează pe un ecran plat, procesor Snapdragon și pe o baterie de 6500 mAh; Cât costă? </b>Pe final de săptămână avem noi lansări în zona smartphone și facem astfel cunoștiință cu vivo V70, un mid-range arătos și cu un pachet hardware pe gustul tuturor aș zice. Are ecran mare și plat, baterie mare iar pe deasupra este

Pe final de săptămână avem noi lansări în zona smartphone și facem astfel cunoștiință cu vivo V70, un mid-range arătos și cu un pachet hardware pe gustul tuturor aș zice. Are ecran mare și plat, baterie mare iar pe deasupra este și subțire. Îl descoperim în rândurile de mai jos.

vivo V70

Ca design seamănă cu un OPPO Find X9 aș zice, prin acel modul pătrat de cameră. Carcasa măsoară doar 7.4 mm grosime și avem aici ramă din aliaj de aluminiu grad 6. Are ecran cu muchii foarte înguste, fiind vorba despre un panou de 6.59 inch, un OLED ce livrează rezoluție de 2750 x 1260 pixeli, luminozitate de până la 1800 nits și rată de refresh de 120Hz. Panoul este 10-bit. 

vivo V70

Primim și scanner de amprente ultrasonic sub acesta, iar procesorul ales este un Snapdragon 7 Gen4, același de pe predecesor. Avem 8 sau 12 GB RAM și 256 sau 512 GB stocare flash, iar pe partea software telefonul ne oferă Android 16/OriginOS 6 cu promisiunea a 6 ani de update-uri OS

Nu uităm de camere și vedem un setup de 50 mpx wide Sony LYT-700V (1/1.56", OIS) + 50 mpx telephoto + 8 mpx ultra-wide, plus ZEISS în ecuație. Mai bifăm certificare IP68, plus baterie de 6500 mAh cu încărcare la 90W pe fir. Telefonul se vinde la 429 euro în India și sună interesantă mențiunea cum că vine și în Europa curând. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×