Directorul Vodafone România, Inaki Berroeta, și-a făcut cunoscute planurile strategice pentru anul acesta și a relevat cu această ocazie aspecte îmbucurătoare pentru actualii și viitorii clienți ai rețelei cu tradiție de la noi. în ce privește acoperirea 4G, dl. Berroeta are ambiții foarte mari care se vor concretiza pe parcursul a doi ani.
Vodafone deține un statut foarte înalt în ce privește telecomunicațiile pe piața noastră. însă au de înfruntat o concurență puternică și pentru aceasta planurile lor pe termen lung trebuie să fie realiste și bine puse la punct. Inaki Berroeta pare că și-a făcut bine temele în acest sens și promite ca principal obiectiv al Vodafone acoperirea de date și nu în orice fel, ci la modul superlativ. în doi ani Vodafone dorește să poată oferi acoperire 4G în toate marile orașe de la noi din țară. Tot pe acest segment sunt incluse investiții în infrastructura de fibră optică pentru clienții enterprise.
Un al doilea motiv important al celor de la Vodafone se referă la întreaga franciză și experiența oferită clienților. Se va continua cu reamenajarea magazinelor și parcurgerea unor pași care să-i aducă cât mai aproape de nevoile românilor. Nu în ultimul rând, zona de business va suferi modificări spre progres, inclusiv prin extinderea cu servicii de tip Enterprise Data Center și cloud. Astfel, începând cu anul în curs, gigantul telecomunicațiilor de la noi va încerca să acopere toate segmentele importante, spre o experiență unică care să-i detașeze de concurență. Vom vedea!