[UPDATE] Xiaomi a emis un comunicat oficial astăzi prin care clarifică întreaga situație. Compania oferă publicului inclusiv documentul oficial care atestă eliminarea sa de pe lista neagră a SUA. Iată ce ne transmite compania:
“Pentru Xiaomi este îmbucurător faptul că pe data de 12 martie, instanța a impus Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii să înlăture implementarea sau aplicarea desemnării Xiaomi ca o Companie Chineză Militară Comunistă. În urma prescrierii ordinului, instanța a anulat integral și cu efect imediat restricțiile Ordinului Executiv 13959 impuse cetățenilor SUA de a achiziționa titluri de valoare Xiaomi și cerința ca aceștia să își cedeze acțiunile.
Xiaomi reiterează faptul că este o corporație publică, pe acțiuni, condusă independent, care le oferă consumatorilor produse electronice doar pentru scopuri civile și pentru uz comercial.
Xiaomi consideră că decizia de a fi desemnată drept o Companie Chineză Militară Comunistă este arbitrară și tendențioasă, iar judecătorul a fost de acord cu punctul de vedere al companiei.
Xiaomi își va continua demersul și va cere instanței ca această desemnare să fie declarată ilegală și să fie înlăturată complet.
Xiaomi este o companie tânără și energică din domeniul tehnologiei. De-a lungul anilor, le-a oferit consumatorilor din întreaga lume produse electronice uimitoare, cum ar fi telefoane sau televizoare inteligente, la prețuri oneste.
Xiaomi vrea să colaboreze cu partenerii săi globali pentru a le permite oamenilor din întreaga lume să se bucure de o viața mai bună prin intermediul celor mai moderne tehnologii”, au declarat reprezentanții Xiaomi.
Documentul oficial care atestă decizia poate fi accesat de aici.
ARTICOL INIȚIAL
La începutul acestui an, administrația Donald Trump a propus ca Xiaomi să fie adăugată pe lista neagră a SUA, obligând investitorii americani să renunțe la orice parteneriat încheiat cu compania chineză până în luna noiembrie 2021. Ulterior, Xiaomi a dat în judecată autoritățile din SUA pentru a anula trecerea sa pe lista neagră. Ei bine, acest proces continuă și în ziua de astăzi, dar aflăm noi informații legate de acesta.
Vineri, judecătorul american Rudolph Contreras a oprit temporar interdicția propusă de către guvernul SUA. Susține astfel Xiaomi, spunând că mișcarea a fost “arbitrară și capricioasă” și a privat compania de drepturile sale legale. De asemenea, acesta a spus că producătorul chinez va câștiga probabil o revocare completă a interdicției și a emis o dispoziție legală pentru a împiedica ca Xiaomi să sufere “un prejudiciu ireparabil”. Vă reamintesc că după interdicție, compania a fost retrasă de la bursele din SUA și ștearsă din indicii de referință globali.
Xiaomi a spus că va continua să solicite în instanță ca legătura sa cu armata chineză să fie complet eliminată, potrivit unui comunicat emis de către companie. Xiaomi este în prezent al treilea mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, iar în trimestrul al treilea din 2020 a depășit chiar Apple ca număr de livrări. Administrația Trump a acuzat compania, spunând că este deținută și controlată de armata chineză, iar existența sa reprezintă o vulnerabilitate pentru SUA și securitatea sa. Contreras, judecătorul care se ocupă de acest caz, a eliminat aceste îngrijorări: “Curtea este oarecum sceptică, interesele de securitate națională nu sunt de fapt implicate aici”, a scris el.
Departamentul Apărării nu a declarat nimic vineri seară, când interdicția a fost ridicată temporar.
![<b>[UPDATE - declarație oficială] Xiaomi a fost scoasă de pe lista neagră a SUA! Compania a câștigat în instanță o revocare temporară a restricțiilor, urmând ca acestea să fie eliminate complet</b>La începutul acestui an, administrația Donald Trump a propus ca Xiaomi să fie adăugată pe lista neagră a SUA, obligând investitorii americani să renunțe la orice parteneriat încheiat cu compania chineză până în luna noiembrie 2021. Ulterior, Xiaomi a dat](http://images1.mobilissimo.ro/1fd/640x360/crop/604c902fc5d16.jpg)

