Xiaomi CIVI apare în noi detalii înainte de lansarea de pe 27 septembrie: procesorul şi bateria confirmate oficial

1.967 ori
<b>Xiaomi CIVI apare în noi detalii înainte de lansarea de pe 27 septembrie: procesorul şi bateria confirmate oficial</b>Xiaomi CIVI este un nou telefon care deschide o gamă complet nouă de produse pentru compania chineză, iar terminalul a primit multiple teasere şi scăpări. Ştim că Xiaomi tine pe 27 septembrie un eveniment pentru a lansa acest dispozitiv, dar acum îi aflăm

Xiaomi CIVI este un nou telefon care deschide o gamă complet nouă de produse pentru compania chineză, iar terminalul a primit multiple teasere şi scăpări. Ştim că Xiaomi tine pe 27 septembrie un eveniment pentru a lansa acest dispozitiv, dar acum îi aflăm şi dotările.

Câteva scăpări apăreau pe 24 septembrie, asta după un teaser video ce apăruse pe 23. Aflăm şi că tot pe 27 septembrie se vor lansa şi noi căşti Xiaomi TWS Air 3 Pro, dar şi un ceas Xiaomi Watch Color 2. De această dată chiar Xiaomi a confirmat dotările noului telefon, pe care zvonurile îl dau ca înlocuitor pentru seria Xiaomi CC. Conform contului oficial Weibo Xiaomi, noul Xiaomi CIVI va avea la bord procesorul Qualcomm Snapdragon 778G.

E acelaşi CPU găsit şi pe Xiaomi 11 Lite NE 5G şi alte telefoane midrange populare ale momentului, precum Huawei Nova 9, Realme GT Master Edition şi Galaxy A52s 5G. E o versiune Lite de Snapdragon 780G dacă vreţi, care în afară de Mi 11 Lite nu a mai ajuns pe alt telefon. Se confirmă şi prezenţa unei baterii de 4500 mAh pe noul smartphone, care va măsura doar 6.98 mm în talie şi va cântări 166 de grame.

Designul va aduce cu cel al telefoanelor Vivo sau Oppo mai degrabă decât Xiaomi, cu o dispunere triunghiulară a senzorilor din spate, ecran curbat şi orificiu selfie centrat. Rama va fi metalică şi vom avea şi un mod Beauty "la nivel de pixel". Preţul ar porni de la 417 dolari.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×