Xiaomi CIVI va sosi cu ecran AMOLED de 120Hz; Aflăm și alte câteva dotări hardware + unboxing video

4.233 ori
<b>Xiaomi CIVI va sosi cu ecran AMOLED de 120Hz; Aflăm și alte câteva dotări hardware + unboxing video</b>După ce ieri priveam asupra primelor imagini oficiale cu Xiaomi CIVI, iată că astăzi ajunge online și o listă de specificații. Am descoperit că design-ul acestui nou terminal creat pentru publicul tânăr seamănă mult cu ce oferă

După ce ieri priveam asupra primelor imagini oficiale cu Xiaomi CIVI, iată că astăzi ajunge online și o listă de specificații. Am descoperit că design-ul acestui nou terminal creat pentru publicul tânăr seamănă mult cu ce oferă VIVO, împrumutând totodată și acel panou spate cu sclipici a la Reno Glow de la Oppo. Să revenim totuși la dotări!

Xiaomi CIVI

Pentru început aflăm că acest nou telefon va sosi echipat cu ecran curbat, un panou AMOLED de 6.55 inch ce ne va oferi rată de refresh de 120Hz și desigur rezoluție Full HD+. La interior este așteptat procesorul octa-core Snapdragon 778G și pe lista de dotări mai avem și o baterie de 4500 mAh care ne va oferi încărcare rapidă la 55W.

Xiaomi CIVI aduce cameră frontală de 32 megapixeli cu senzor Samsung GD1, iar în spate un setup foto triplu cu o cameră principală wide Samsung GW3 de 64 megapixeli. Telefonul va fi disponibil în diferite variante de culoare, toate având ramă metalică și panou spate mat. Ca dimensiuni, acesta ajunge la o grosime de 6.98 mm și greutate de 166 grame.

Vor exista mai multe configurații, cu 8/12 GB RAM și 128/256 GB stocare flash, cea mai accesibilă urmând a fi comercializată pentru 417 dolari. Mai sus vedem și un scurt unboxing și vă amintesc că lansarea va avea loc pe 27 septembrie. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×