Xiaomi Mi 10 îi strică anunţul lui Galaxy S20, debutând pe 11 februarie; Iată posterul cu rol de teaser + noul design de cameră

16.703 ori
<b>Xiaomi Mi 10 îi strică anunţul lui Galaxy S20, debutând pe 11 februarie; Iată posterul cu rol de teaser + noul design de cameră</b>Vestea săptămânii e poate cea legată de Xiaomi Mi 10. Viitorul flagship al chinezilor va vedea lumina zilei pe 11 februarie, fix în aceeaşi zi cu seria Samsung Galaxy S20. Avem mai jos un poster prezentat de sursa drept oficial, care prezintă şi designul

Vestea săptămânii e poate cea legată de Xiaomi Mi 10. Viitorul flagship al chinezilor va vedea lumina zilei pe 11 februarie, fix în aceeaşi zi cu seria Samsung Galaxy S20. Avem mai jos un poster prezentat de sursa drept oficial, care prezintă şi designul camerei noului venit.

Ştiam deja că Xiaomi pregătea debutul noului flagship în primul trimestru al acestui an şi acum avem şi un timeline mai clar. Posterul ar putea fi fals, ce e drept, mai ales că vine de la un zvonac de pe Weibo şi nu de la Xiaomi însăşi. În imagine vedem spatele lui Xiaomi Mi 10 sau Mi 10 Pro, dar şi faptul că terminalele vor sosi pe alb sau negru. Remarcăm acea "bandă" dedicată camerei principale, care ne duce cu gândul la Xiaomi Mi MIX Alpha cumva.

Ce ştim despre Xiaomi Mi 10 şi Mi 10 Pro?

Observăm pe acea bandă un bliţ LED, o cameră de 108 megapixeli în ceea ce pare a fi un setup quad camera, completat de un telemetru laser. Mă aştept să avem şi o cameră ultra wide, una cu zoom telephoto de cel puţin 3X şi eventual o cameră Bokeh sau Macro. Ar fi interesant să vedem Xiaomi Mi 10 debutând în aceeaşi zi cu Galaxy S20, furându-i instant din glorie. Dacă nu mă înşeală memoria şi Xiaomi Mi 9 a fost anunţat în aceea zi cu Galaxy S10, deci chinezii nu sunt la prima ispravă.

Ce ştim despre Xiaomi Mi 10 şi Mi 10 Pro?

Mi 10 este aşteptat cu un ecran cu refresh rate de 90 Hz, baterie de 4800 mAh cu încărcare rapidă la 30W, o cameră quad cu senzor Sony IMX686 de 64 megapixeli, o cameră ultra wide de 20 MP şi o cameră telephoto de 12 MP, completată de un senzor Bokeh de 5 MP. Vom avea şi procesor Snapdragon 865 la interior.

Acelaşi CPU animă şi Xiaomi Mi 10 Pro, care ar aduce în plus un ecran de 120 HZ, baterie de 4500 mAh cu încărcare la 66W, plus încărcare rapidă wireless şi încărcare inversă wireless. Şi aici avem o cameră quad, cu senzor principal de 108 MP, camera ultra wide de 20 MP şi camera telephoto de 12 MP, dar şi camera de 5 MP Bokeh. Aşteptăm un preţ de pornire de 727 de dolari (cam piperat după mine), conform scăpărilor, iar Mi 10 Pro a trecut deja pe la TENAA pentru certificare.

Nu ştim mare lucru despre camera selfie şi dacă va fi decupată în ecran, în mecanism pop up sau vreun alt artificiu gândit de Xiaomi. Aş paria pe o cameră decupată în ecran, după model Xiaomi Redmi K30. La un moment dat apăruse şi o speculaţie că DxOmark a testat deja telefoanele şi că scorul unuia dintre ele ar fi de 125 de puncte, deci peste locul întâi actual, Huawei Mate 30 Pro 5G, care are 123 de puncte.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×