În ziua lansării telefonului aniversar Mi 10 Ultra iată că cei de la Xiaomi primesc o nouă veste bună, aceea că în cadrul topului Fortune Global 500 din 2020 a urcat 46 de poziții, ajungând pe locul 422, de pe locul 468 ocupat anul trecut. Această clasare este obținută la 10 ani după ce compania a intrat prima dată în top și aflăm că este al doilea an consecutiv în care Xiaomi rămâne în acest top global.
Anul trecut, Xiaomi a fost cea mai tânără companie listată și a ocupat așa cum precizam și mai sus, locul 468. Aflăm și că Xiaomi a avut o cifră de afaceri de 29,795 miliarde de dolari și un profit net de 1.453 miliarde de dolari în anul fiscal precedent, în creștere cu 34.8%. Compania își menține și locul al 7-lea în categoria Servicii Internet și Retail. Iată ce a avut de spus Lei Jun, președinte și CEO al Xiaomi:
„Anul acesta se împlinesc 10 ani de la fondarea Xiaomi. Privind în urmă la ultimul deceniu, Xiaomi a obținut succesul de care se bucură astăzi cu sprijinul celor aproape 19.000 de colegi din toată lumea, al Fanilor MI, al utilizatorilor, al partenerilor de afaceri și al prietenilor."
Vă reamintim că Xiaomi a fost fondată în 2010 ca o companie de internet cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectat printr-o platformă IoT (Internet of Things). În topul Fortune China 500 din 2020, Xiaomi s-a lansat în luna iulie pe locul 50, cu avans de 3 poziții față de anul trecut. Se află și pe locul 24 printre cele mai inovatoare 50 de companii din 2020 în cadrul topului realizat de Boston Consulting Group și pe locul 384 în lista Forbes Global 2000 pentru 2020.
IDC ne-a dezvăluit că în iunie 2020, Xiaomi a fost al 4-lea brand de smartphone-uri din lume în ceea ce privește volumul de vânzări. Încă din 2014, Xiaomi a început și planul de extindere global, ajungând și în România


