Provenit din India, Lava Iris 406Q este un telefon low end al anului 2014, care nu impresiona în mod deosebit prin nimic. Rezoluţia sa şi dotările modeste îl făceau mai degrabă un rival pentru Galaxy S II, decât pentru un model din 2014. Bateria era destul de bună. Vezi telefonul
StiriAllview P7 Xtreme este unul dintre cele mai interesante handseturi lansate în 2014, un model cu cameră rotativă de 13 megapixeli şi procesor octa core la interior. Terminalul este unul dual SIM, cu 16 GB stocare şi aduce o carcasă unibody elegantă. De remarcat şi faptul că ecranul acestui model este un IGZO, ceea ce înseamnă consum redus de energie şi luminozitate ridicată.
Vezi telefonul
Lava Iris 356 este un telefon al anului 2014, un model cu grosime şi greutate mult peste medie, pentru un device cu diagonală de doar 3.5 inch. El avea o cameră modestă, iar cantitatea de RAM nu îi asigura nici măcar actualizarea la KitKat.
Vezi telefonul
Lenovo A526 este un telefon al anului 2014, un model cu diagonală mică şi care atrăgea mai degrabă publicul tânăr şi mai degrabă era vândut la abonament. Terminalul oferea două sloturi SIM şi un design destul de elegant şi rotunjit, cu o textură punctată în spate. Camera sa principală nu avea blitz, din păcate.
Vezi telefonul
Acer Iconia Tab 7 A1-713 este o tabletă cu ecran de 7 inch, lansată în vara lui 2014 şi dotată cu un ecran TFT cu rezoluţie de 1024 x 600 pixeli. Terminalul se remarcă prin conectivitatea 3G şi posibilitatea de apelare telefonică, dar şi preţul redus. Designul include o combinaţie între plastic şi metal, iar ecranul de 7 inch a fost criticat aspru în recenzii, pentru unghiuri de vizualizare şi luminozitate.Vezi telefonul
StiriNokia Lumia 630 este un smartphone mid-range ce rulează sistemul de operare Windows Phone 8, terminal sosit în retail în primăvara anului 2014. Acesta sosea la pachet cu un procesor quad-core de 1.2 GHz, 512 MB memorie RAM, 8 GB memorie internă și numeroase capace colorate, element tipic telefoanelor din gama Lumia.Vezi telefonul
HTC Desire 210 este un terminal dual-SIM cu specificații low end ce ne oferă un display de 4 inch, un procesor dual-core de 1.0 GHz și două sloturi pentru cartele SIM. Acesta este totodată disponibil și în variante diferite de culoare, ca și: negru, alb, sau roșu.Vezi telefonul
Review StiriSamsung Galaxy K Zoom este o nouă încercare a producătorului sud-coreean de a aduce pe piață un rival demn de Nokia Lumia 1020. Pe partea fotografică, acest model sosește cu un senzor foto de 20.7 megapixeli însoțit de zoom optic 20x, un bliț Xenon, posibilitatea de focus automat sau manual, cât și funcția de stabilizare optică. În ciuda acestor dotări, K Zoom nu este un telefon pentru oricine, grosimea sa fiind de 16 mm, iar greutatea de 200 grame, capitole ce îl fac ușor dificil de purtat cu noi.Vezi telefonul
StiriHTC Desire 310 Dual SIM este după cum și denumirea sa ne dezvăluie, o variantă ce aduce la pachet două sloturi SIM, restul specificațiilor fiind aceleași ca și cele regăsite pe modelul standard. Cu toate că design-ul său este unul foarte plăcut, datorită specificațiilor tehnice slabe, telefonul devine brusc doar o soluție pentru cei cu buget restrâns.Vezi telefonul
StiriNokia Lumia 635 este un terminal low end din anul 2014, care are rolul unui Lumia 520 mai mare şi cu dotări mai bune. El include până la 1 GB RAM şi 8 GB stocare, dar şi o cameră de 5 megapixeli în spate, fără bliţ. Terminalul sosea cu o carcasă colorată din plastic, şi butoane virtuale în cadrul lui Windows Phone. Vezi telefonul
StiriSamsung ATIV SE este un model Windows Phone 8 al celor de la Samsung, unul dintre cele mai arătoase smartphone-uri cu această platformă la bord. El se remarcă prin designul din plastic ce imită metalul şi avea un format ce amintea de Galaxy S4. Handsetul oferea suport pentru conectivitate LTE şi integra un display AMOLED destul de luminos, dar şi o cameră de 13 MP nu foarte impresionantă.
Vezi telefonul
Gigabyte GSmart T4 e un smartphone modest din anul 2014, genul acela de telefon oferit bonus la achiziţia unui laptop sau PC. Terminalul avea o cantitate limitată de RAM, dar şi un ecran modest şi o cameră rezonabilă. Designul era tipic, iar procesorul dual core depăşit, indiferent de preţVezi telefonul
Gigabyte GSmart Saga S3 este un smartphone al anului 2014, un model cu look de iPhone 4 şi Nexus 4, dar şi cu muchii înguste ale ecranului. Diagonala de 6 inch era uriaşă, dar era o perioadă când modele ca Nexus 6 erau pe val, canibalizând tabletele.
Vezi telefonul
Maxwest Orbit 330G este un telefon colorat din plastic, care ar putea împrumuta uşor denumirea de "săpunieră" de la acele camere foto accesibile ale anilor 2000. Carcasa glossy era alunecoasă şi scârţâia, fiind fabricată din material plastic. Avantajul era bateria, dezavantajul stocarea ridicolă.
Vezi telefonul
LG L65 Dual D285 este un telefon dual SIM lansat în 2014, cu un ecran de 4.3 inch la bord, cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli. El adoptă învechitul format cu 4 butoane capacitive sub ecran, are un design alungit şi foloseşte LG UI 3.0 aplicat peste KiTKat. La bord avem modestul procesor Snapdragon 200, un dual core însoţit de 1 GB RAM şi o cameră principală de 5 MP. Vezi telefonul
StiriLava Iris 550Q se lansa în anul 2014, cu alura unui phablet generic, cu dotări midrange şi mult mai accesibil decât celelalte modele de 5.5 inch din India. Taliile de aproape 10 mm nu mai erau văzute cu ochi buni în 2014, publicul începând să dorească o combinaţie între corp slim şi baterie generoasă. Vezi telefonul
StiriHuawei Ascend P7 Mini a debutat în primăvara lui 2014, cu o talie de doar 7.8 mm şi un ecran TFT de 4.5 inch. Acest model se remarcă printr-o cameră frontală selfie de 5 megapixeli şi rulează Android 4.3 cu interfaţa customizată Emotion Lite UI 2.0, cu diferite teme elegante preinstalate. Ascend P7 Mini seamănă mult cu un iPhone şi are o baterie de 2000 mAh, ce asigură 12 ore de convorbiri.
Vezi telefonul
Lava Iris 450 Colour este un telefon foarte modest al anului 2014, un model buget şi entry level. Avea strictul necesar pentru a rula Jelly Bean, cu pretenţii minime la KitKat. Bateria era foarte bună, pentru un device de 4.5 inch, iar camerele erau neglijabile.
Vezi telefonul
LG Lucid 3 VS876 este un telefon LG cu dotări modeste şi diagonală de 4.7 inch, care a debutat în primăvara lui 2014. El se remarcă prin faptul că rula Android KitKat, folosindu-se de un procesor quad core, 8 GB stocare şi 1 GB RAM. Acest model include o cameră de 5 MP, o cameră frontală VGA şi o baterie de 2440 mAh. Terminalul are margini foarte înguste ale ecranului şi a fost disponibil în exclusivitate prin Verizon.
Vezi telefonul
BLU Studio 5.0 LTE este un telefon al companiei americane BLU, cu un design ce aminteşte de un Huawei şi puţin de un HTC. Apărut în 2014, acest model avea o rezoluţie modestă şi o cameră tipică pentru un midrange. Bateria sa era un selling point clar, iar handsetul venea cu carcase colorate multiple. Vezi telefonul
Nokia 225 Dual SIM este un telefon foarte accesibil ce ne aduce la pachet posibilitatea de utilizare a două sloturi SIM, dar și o baterie Li-Ion de 1.200 mAh care promite o autonomie de până la 648 ore în modul standby, sau aproximativ o zi (21h) de autonomie în modul de convorbire. Aceste dotări în fac pe Nokia 225 Dual SIM un telefon perfect de luat în bagaj ca device secundar pentru comunicare.Vezi telefonul
StiriSamsung Galaxy Beam2 a continuat tradiţia telefoanelor cu proiector de la Samsung, de această dată cu un design mult mai compact decât predecesorii. Terminalul include proiectorul nHD în zona superioară şi mută jackul audio lateral, dar şi camera în zona sa centrală. Rezoluţia lui Beam la proiectare este crescută de la 640 x 360 pixeli la 800 x 480 pixeli pe Beam 2.
Vezi telefonul
Lava Iris Pro 20 este un telefon din India, lansat în primăvara anului 2014. Terminalul are un ecran modest, stocare rezonabilă şi un OS cam vechi pentru cerinţele acelui an. Toate dotările acestui model puteau fi definite prin cuvântul "mediu". El se afla undeva între un entry level şi un terminal midrange, dar camera era destul de bună.
Vezi telefonul
LG L80 Dual este un telefon lansat în primăvara lui 2014, un model care vine cu două sloturi SIM şi margini foarte înguste ale ecranului de 5 inch. Handsetul pune la bătaie o cameră principală de 5 megapixeli şi are 4 butoane capacitive sub display. De remarcat bateria destul de generoasă, de 2540 mAh, aflată la bordul acestui smartphone.
Vezi telefonul