StiriSony Xperia M2 debuta în 2014, cu dotări midrange şi un design tipic pentru un model Xperia. El integra un display LCD de 4.8 inch cu protecţie Gorilla Glass 3 şi aducea şi conectivitate LTE, dar şi două sloturi SIM. Rezoluţia de 540 x 960 e destul de scăzută pe lângă restul dotărilor, iar lipsa lui KitKat la debut a fost un minus. Bateria de 2300 mAh nu putea fi detaşată.
Vezi telefonul
Yezz Andy A5QP este un telefon al unui brand tineresc, promovat prin prisma jocurilor care rulau pe astfel de modele. Pentru 2014 dotările erau totuşi low midrange, iar procesorul MediaTek nu era chiar garanţia rulării lui Asphalt 8 cu actualizări infinite. Capacele interschimbabile din spate erau un plus. Vezi telefonul
LG G2 mini LTE este un telefon lansat la început de 2014, ca o versiune mini a apreciatului LG G2. El păstra designul modelului mai mare, doar că micşora diagonala la 4.7 inch şi ducea rezoluţia la 540 x 960 pixeli, ceea ce dezamăgea faţă de alte modele Mini. Terminalul păstra butoanele fizice din spate şi scădea rezoluţia camerei din spate la 8 megapixeli, dar performanţele sale erau destul de bune. Vezi telefonul
BLU Life Pure Mini este un telefon al anului 2004, un model cu design generic şi parcă amintind puţin de un Huawei Ascend P7. Bateria era excelentă şi luând in calcul diagonala de 4.5 inch şi grosimea de 8.9 mm, putem spune chiar că acesta era un proto battery phone. Avea gesturi speciale de control.
Vezi telefonul
Samsung Galaxy Core LTE este un telefon midrange cu suport pentru conectivitate 4G LTE, lansat în primăvara lui 2014. Acest model avea un design alungit, măsura 9.8 mm în grosime şi integra un display LPS de 4.5 inch, cu rezoluţie de 540 x 960 pixeli. Handsetul rula Android 4.2.2 şi se baza pe un procesor dual core de 1.2 GHz. La bord se afla şi o cameră principală de 5 MP. Vezi telefonul
StiriLenovo S660 este un telefon din anul 2014, care venea cu dotări modeste şi margini destul de groase ale ecranului. El adopta o carcasă din plastic, 3 butoane capacitive sub ecran şi măsura 10 mm în grosime. Acesta este un telefon dual SIM, cu un şasiu ce imită metalul şi el vine cu o cameră principală de 8 MP şi una frontală VGA. Vezi telefonul
Review StiriLG G Pro 2 este un phablet al anului 2014, flagshipul secundar al celor de la LG pe acel an. Păstrând camera de calitate a lui G3 şi sosind cu o baterie uşor dezamăgitoare, acest telefon avea un display de calitate, design arătos şi lipsa de bloatware era un mare avantaj. Încărcarea sa rapidă şi lipsa de lag erau mari plusuri.
Vezi telefonul
LG Optimus L1 II Tri E475 este un telefon low end al anului 2014, unul cu dotări foarte modeste. El oferă un display de 3 inch, cu rezoluţie de 240 x 320 pixeli, Android 4.1.2 la bord şi un procesor Snapdragon de 1 GHz. La bord avem şi 4 GB stocare şi 512 MB RAM. Carcasa sa e colorată, iar acest model aminteşte de un mic pager, mai decât decât de un telefon mobil modern.
Vezi telefonul
Samsung Galaxy Trios este unul dintre puținele terminale de pe piață ce sosește la pachet cu trei sloturi SIM, această funcție dovedindu-se a fi utilă pentru cei care contează accesibilitatea de utilizare a unor rețele multiple de telefonie mobilă. Din păcate, dotările sale îl fac nepotrivit pentru mediul business, unde un astfel de device și-ar fi putut găsi locul de minune.Vezi telefonul
StiriZTE Open II este un telefon inedit, din al doilea val de handseturi cu Firefox OS la bord. El miza strict pe preţul scăzut, funcţii "barebones" şi un OS minimalist. Lookul a fost sacrificat pentru preţ şi dotările erau la nivel de an 2012 sau 2011. Chipsetul Snapdragon 200 îşi făcea treaba bine. Vezi telefonul
Orange Reyo este un telefon al anului 2014, un model al cărui design îmi aminteşte mult de Galaxy S4. El avea dotări modeste, rezoluţia nefiind nici măcar qHD, cu q mic. Camera principală era şi ea modestă şi acesta era genul de telefon ce vine la zero euro cu un abonament mediu. Vezi telefonul
StiriLa vederea unui telefon cu tile-uri pe ecran ai tinde să crezi că este un device Windows Phone. Ei bine, în cazul lui Huawei Ascend Y530 e vorba despre Android cu o interfaţă personalizată cu widgeturi speciale. Telefonul adoptă un design destul de elegant pentru un model low end al anului 2014, care se mulţumea să ruleze doar Jelly Bean.
Vezi telefonul
StiriAlcatel Pop S9 este un phablet masiv, anunţat la MWC 2014. Terminalul făcea parte din gama de produse Alcatel lansate în anul 2014, toate modele foarte atractive. Acest phablet venea cu două sloturi SIM şi un ecran IPS LCD de 5.9 inch, destul de luminos şi cu rezoluţie HD. Handsetul avea un colorit variat, design rotunjit şi carcasa din plastic.
Vezi telefonul
StiriAlcatel Pop S3 este un smartphone Android de mici dimensiuni ce ne oferă un display IPS de 4 inch, un procesor quad-core de 1.2 GHz, 1 GB memorie RAM și 4 GB spațiu intern de stocare. Telefonul sosește cu o cameră foto principală de 5 megapixeli ce poate filma la rezoluție Full HD, conectivitate 4G LTE și o baterie de 2.000 mAh ce promite până la 400 ore de autonomie în modul standby.Vezi telefonul
StiriHuawei Ascend G730 este un model de telefon al anului 2014, un handset dual SIM cu ecran de 5.5 inch. El aducea dotări midrange şi rula Android 4.2 cu interfaţa Emotion UI 2.0 aplicată peste. Terminalul avea o carcasă rotunjită, margini destul de groase şi un microfon plasat deasupra camerei principale. Widgeturile de pe device erau interesante. Vezi telefonul
StiriAlcatel Fire E este un telefon prezentat la MWC 2014, un device cu Firefox OS 1.3 la bord. El integrează un display IPS LCD de 4.5 inch şi o carcasă din plastic, iar preţul său este foarte accesibil. La bord se afla un procesor dual core şi o cameră de 5 MP, cu captură video Full HD. Terminalul are parte şi de o baterie de 1700 mAh. Vezi telefonul
StiriNokia X+ este varianta superioară a lui Nokia X, model cu Android la bord într-o versiune personalizată în mod nu prea reuşit. Acest device este unul dual SIM, cu ecran IPS LCD de 4 inch, cu 4 GB stocare şi 768 MB RAM. Camera sa de 3.15 MP este una destul de slabă, iar acest model are avantajul că poate rula totuşi 90% din jocurile de pe Android.
Vezi telefonul
StiriLenovo S850 este un telefon midrange Lenovo lansat în anul 2014 şi cu o uşoară alură de iPhone. El are o carcasă glossy şi colorată, margini înguste ale ecranului şi vine cu o cameră de 13 MP bună pentru un model midrange. La bord se află şi 1 GB RAM şi 16 GB stocare, plus un display 720p de 5 inch. Două sloturi SIM sunt şi ele incluse.
Vezi telefonul
La scurt timp de la debutul lui L70, producătorul sud-coreean LG a adus pe piață și varianta sa dual-SIM intitulată L70 Dual D325, smartphone cu display de 4.5 inch protejat de Gorilla Glass 2, procesor dual-core de 1.2 GHz, 1 GB memorie RAM și sistemul de operare Android însoțit de către interfața Optimus UI.Vezi telefonul
LG F70 este un smartphone atractiv ce sosește la pachet cu dotări mid-range, ca și un procesor quad-core de 1.2 GHz (Qualcomm Snapdragon 400), 1 GB memorie RAM, 4 sau 8 GB spațiu intern de stocare, un display IPS de 4.5 inch și o cameră foto principală de 5 megapixeli cu bliț LED și suport pentru captură video la rezoluție 1080p. Acest model single-SIM ne aducea la pachet și conectivitate 4G LTE.Vezi telefonul
StiriAcer Liquid Z4 este un smartphone de buget ce impresionează în primul rând printr-un design foarte atractiv, o carcasă foarte ușoară și prin prezența unui buton cu rol de control pentru răspuns la apeluri sau pentru declanșarea camerei foto. La interior regăsim un procesor dual-core de 1.3 GHz, 512 MB memorie RAM, 4 GB spațiu intern de stocare și o cameră foto principală de 5 megapixeli cu bliț LED.Vezi telefonul
StiriArchos 50C Oxygen este un alt terminal mid-range din protofoliul companiei franceze Archos, device ce sosește la pachet cu un display IPS LCD HD de 5 inch, un procesor octa-core MediaTek de 1.7 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB spațiu intern de stocare ce poate fi extins prin intermediul unui card microSD.Vezi telefonul
StiriAcer Liquid E3 este un telefon lansat în 2014, cu două sloturi SIM şi un ecran HD de 4.7 inch. El adopta o interfaţă cu widgeturi masive, dar arătoase şi un spate rotunjit soft touch cu o cameră protuberantă ce amintea de telefoane ca HTC One X. Sonorizarea DTS şi anularea activă a zgomotului de fond sunt punctele forte aici. Vezi telefonul
Alcatel Fire C este un telefon dual core cu Firefox OS 1.3 la bord şi cu o carcasă colorată din policarbonat. Handsetul are o diagonală de 3.5 inch şi suportă o rezoluţie de 320 x 480 pixeli. El vine cu o cameră VGA şi costă doar 70 de dolari, fiind deci foarte accesibil. Lipsa de aplicaţii pentru Firefox OS e un mare dezavantaj.
Vezi telefonul
StiriPrintre device-urile BlackBerry ce au renunțat la utilizarea unei tastaturi qwerty s-a numărat și modelul Z3, smartphone cu display touch de 5 inch care impresiona la vremea lansării printr-un procesor dual-core Snapdragon, a unui chip de memorie RAM de 1.5 GB și a sistemului de operare BlackBerry 10 OS.Vezi telefonul