Niciodată laptop-urile compacte, rotative şi tactile nu au fost mai utile ca acum, când şcoala s-a mutat online (ca și multe locuri de muncă). Nici nu trebuie să fie foarte scumpe, aşa cum ne arată noul Allview Allbook Y-100. A fost anunţat la început de aprilie şi l-am scos din cutie recent. Este un laptop convertibil cu Windows 10 Home şi ecran tactil, iar detalii despre el aflaţi mai jos. Preţul este de 1099 lei.
Avem de-a face cu un dispozitiv cu corp metalic, cu ecran rotativ la 360 de grade. Puteţi deci converti laptopul în tabletă şi să îl folosiţi ca atare. În cutie se află încărcătorul de 12V şi 2A, cu conector proprietar, dar şi manualul. Allbook Y-100 are picioruşe cauciucate pentru extra aderență şi măsoară 15.5 mm în talie, cântărind 1.27 kilograme. Ecranul este un IPS LCD de 11.6 inch, cu rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli şi aspect 16:9.
Avem şi input tactil în 10 puncte, aşa încât poţi face pinch to zoom pe pagini web şi fotografii, da scroll mai uşor pe liste şi site-uri şi chiar desena în Paint sau alte aplicaţii. E util şi pentru joculeţele educative adresate celor mici. La interior se află un procesor Intel Celeron N4000 tactat la 1.1 GHz, cu potenţialul de a ajunge la 2.6 GHz prin mod Burst. Pe partea grafică avem Intel UHD 600, iar stocarea este de 32 GB (flash), dar avem şi slot SSD M2 şi microSD.
Continuăm cu 4 GD RAM DDR4, microfon, jack audio şi două difuzoare puse pe baza laptopului, fiecare cu putere de 1W. În față avem un webcam de 2 MP. Pe partea de conectivitate, primim WiFi b/g/n, Bluetooth 4.0 şi 2 porturi USB 3.0, dar şi mini HDMI. Bateria Li-Po de 3500 mAh ar promite pe hârtie undeva la 3-5 ore de utilizare, dar vom testa asta.
Galerie foto Unboxing Allview Allbook Y-100
Procesorul are totuşi un TDP rezonabil de 6W, deci e potenţial de autonomie bunicică. M-am jucat cu laptop-ul câteva zeci de minute şi mi se pare versatil, solid la construcţie şi are taste moi şi comode. Ecranul rotativ e un plus, balamaua nu e rigidă şi ecranul mi s-a părut destul de luminos, poate chiar peste aşteptări la prima vedere.
Vom reveni cu impresii mai detaliate într-o recenzie ulterioară și vă reamintim că prețul său este de doar 1.099 lei.