>Oppo Find X2 Unboxing: smartphone cu ecran Quad HD și refresh rate de 120 Hz, dotări impresionante pentru un telefon "non Pro"

Oppo Find X2 Unboxing: smartphone cu ecran Quad HD și refresh rate de 120 Hz, dotări impresionante pentru un telefon "non Pro"

2.959 ori
<b>Oppo Find X2 Unboxing: smartphone cu ecran Quad HD și refresh rate de 120 Hz, dotări impresionante pentru un telefon "non Pro"</b>Oppo Find X2 a fost prezentat la începutul lunii martie, pe 6 martie mai precis, alături de Oppo Find X2 Pro. V-am oferit un hands on cu telefonul şi cu versiunea sa Pro la debut, iar acum a venit momentul unboxing-ului

Oppo Find X2 a fost prezentat la începutul lunii martie, pe 6 martie mai precis, alături de Oppo Find X2 Pro. V-am oferit un hands on cu telefonul şi cu versiunea sa Pro la debut, iar acum a venit momentul unboxing-ului. E vorba despre Oppo Find X2 aici, care costă în jur de 999 euro şi vine în variantele Black Ceramic şi Ocean Glass. Telefonul este unul care împarte multe dintre dotările flagship-ului cu Pro, inclusiv procesorul şi ecranul. Hai să vedem ce e în cutie!

În cutia lui Find X2 se află încărcătorul SuperVOOC 2.0 de 65W, căştile care aduc cu Apple EarPods şi au conector USB-C, dar şi un cablu USB-C la USB-A. Avem şi manual, cheiţa SIM şi o husă. Telefonul are certificare IP54, deci nu chiar IP68 ca Find X2 Pro, dar poate rezista la stropiri. Este fabricat din sticlă şi metal şi e mult mai uşor şi manevrabil decât modelul Pro, care se simte cam greu în mână. Camera e destul de protuberantă în spate, poate nu aşa mult ca la Mi Note 10 şi Huawei P30 Pro totuşi.

Oppo Find X2

Oppo Find X2 măsoară 8 mm în talie şi cântăreşte 192 de grame, iar ecranul său este foarte curbat pe laturi, nu chiar ca un ecran "cascadă", dar destul încât să îţi fugă privirea în timpul jocurilor şi video-urilor pe muchia să jos şi sus, scăzând imersiunea. Un lucru interesant: curbura panoului frontal este în oglindă cu cea a panoului din spate, pentru simetrie. Avem la bord un ecran de 6.7 inch, cu panou AMOLED şi rezoluţie de 3168 x 1440 pixeli, plus suport HDR10 şi refresh rate de 120 Hz. Atenţie, 120 Hz pe Quad HD, nu Full HD ca la Galaxy S20-uri.

Oppo Find X2

Avem şi sensibilitate tactilă la 240 Hz, dar şi luminozitate ce poate ajunge până la 800 nits. La interior găsim procesorul Snapdragon 865, alături de 8 sau 12 GB RAM şi 128 sau 256 GB stocare UFS 3.0. Nu primim slot microSD, în cazul în care vă întrebaţi. Avem şi o baterie de 4200 mAh, care se încarcă foarte rapid, în doar câteva zeci de minute. Nu există şi încărcare wireless totuşi. Alte dotări includ difuzoare stereo, cititor de amprente integrat în ecran, iar camera selfie este una decupată în ecran, cu rezoluţie de 32 MP. Filmează Full HD, nu 4K cum am văzut la rivali.

În spate avem o cameră triplă cu senzor principal de 48 MP, cu stabilizare optică şi telemetru laser, dar şi deschidere F/1.7, plus o cameră telephoto de 13 MP, cu zoom hibrid 5x şi o cameră ultrawide de 12 MP. Filmează 4K în 60 FPS şi are un mod special Ultra Steady, care stabilizează fantastic la filmare, inclusiv noaptea. Avem şi mod de captură nocturnă şi funcţionalitate AI. Pe partea de conectivitate există WiFi dual band, 5G, USB-C, Bluetooth 5.1.

Că OS primim Android 10 cu Color OS 7.1, cu un Smart Assistant ca homescreen plin de widget-uri şi un Smart Assistant ca o bară utilă cu shortcut-uri de care trageţi din lateral. Avem şi alte funcţii speciale software pe care le vom descoperi în recenzie, dar până atunci mi se pare că bara de luminozitate pătrăţoasă aduce cu cea de pe MIUI. Aş remarca şi că sliderul semicircular pentru zoom e mai comod decât cel de la Huawei, când dai zoom şi mai lin la utilizare.

Vom reveni cu teste, mostre şi o recenzie detaliată!

Oppo Find X2 Unboxing

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×