HTC U12 Life va opta pentru un ecran cu decupaj, susține leaker-ul Evan Blass

237 ori
<b>HTC U12 Life va opta pentru un ecran cu decupaj, susține leaker-ul Evan Blass</b>Dacă credeați să taiwanezii de la HTC nu vor adera la trendul decupajului din ecran, v-ați înșelat pentru că fix un astfel de telefon ni se pregătește. Vestea vine din partea reputatului leaker Evan Blass care susține faptul că modelul U12 Life

În cazul în care sperați ca taiwanezii de la HTC să nu meargă pe trendul "bretonului", v-ați înșelat amarnic, asta pentru că firma de față ne pregătește lansarea unui asemenea model în perioada următoare. Vestea vine din partea reputatului leaker Evan Blass care susține faptul că viitorul terminal HTC U12 Life va opta pentru un ecran cu decupaj în partea de sus, fiind vorba aici despre un model mid-range.

HTC U12 LIfe

Din păcate nu avem detalii despre ce dotări vom regăsi la bordul acestui handset, dar putem bănui că este vorba despre un procesor octa-core Qualcomm, de 4 GB RAM și 32/64 GB de stocare și de o cameră foto în spate. Vom avea o baterie de sub 3000 mAh la interior și nu ar fi exclus să vedem și suportul pentru încărcare rapidă aici.

Rămâne de văzut dacă se va merge în continuare pe platforma Android One precum am avut în cazul lui HTC U11 Life, un telefon care nu a ajuns pe atât de popular pe cât se dorea. Așteptăm mai multe detalii în perioada următoare și poate îl vedem lansat oficial în mai alături de flagship-ul U12+

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×