Gmail adaugă automat rezumate generate de AI în conversațiile lungi; funcția Gemini este activă pe Android și iOS

3.997 ori
<b>Gmail adaugă automat rezumate generate de AI în conversațiile lungi; funcția Gemini este activă pe Android și iOS</b>Google face un nou pas spre automatizare în suita Workspace și introduce o funcție de rezumare automată în Gmail, bazată pe sistemul AI propriu, Gemini. Dacă până acum trebuia să dai tap pe un buton ca să vezi sumarul unei conversații de-acum încolo Gmail

Google face un nou pas spre automatizare în suita Workspace și introduce o funcție de rezumare automată în Gmail, bazată pe sistemul AI propriu, Gemini. Dacă până acum trebuia să dai tap pe un buton ca să vezi sumarul unei conversații, de-acum încolo Gmail generează carduri de sinteză automat, imediat sub subiectul e-mailului - dar doar atunci când e vorba de un fir de discuție suficient de lung.

Noile carduri Gemini sunt deja active pe aplicațiile mobile de Android și iOS, iar ideea e simplă: dacă te pierzi prin mailuri lungi sau discuții de echipă care durează zile, primești direct un scurt rezumat cu punctele-cheie. Poți închide cardul dacă nu ai nevoie de el, dar alt avantaj e că se actualizează automat când apare un răspuns nou în thread, fără să faci tu nimic.

Gmail adaugă automat rezumate generate de AI în conversațiile lungi; funcția Gemini este activă pe Android și iOS

Funcția a fost anunțată oficial în pachetul de update-uri „May Workspace feature drop” și vine la pachet cu alte integrări utile ale lui Gemini în ecosistemul Google. AI-ul apare acum și în Google Chat, tot cu sumar automat, iar în Google Docs e activ prin blocul special de „sinteză”. Mai departe, în NotebookLM - platforma de notițe AI - Gemini poate rezuma chiar și hărți mentale sau surse salvate din Discover.

Tot în update-ul de mai, Google anunță schimbări vizibile și în Meet: layouturi noi, funcția „Studio look”, sunet îmbunătățit și interpret vocal live - în beta, pentru utilizatori de rând. În plus, vechiul Google Duo dispare complet din septembrie și Meet preia tot.

Google continuă astfel direcția clară de a construi un Workspace mai „inteligent”, care anticipează nevoile utilizatorilor și reduce la minim acțiunile manuale. Practic, nu mai trebuie să scormonești prin zeci de mesaje pentru a înțelege ce s-a discutat - AI-ul face asta pentru tine.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×