Google Photos primește integrare cu Gemini; Utilizatorii de Pixel 10 își pot edita fotografiile prin comenzi vocale

3.405 ori
<b>Google Photos primește integrare cu Gemini; Utilizatorii de Pixel 10 își pot edita fotografiile prin comenzi vocale</b>Google tocmai a lansat o funcție interesantă pentru aplicația sa Photos, odată cu prezentarea noii serii Pixel 10. Este vorba despre un sistem de editare foto asistat de inteligență artificială, cu interacțiune conversațională. Practic, poți cere AI-ului

Google tocmai a lansat o funcție interesantă pentru aplicația sa Photos, odată cu prezentarea noii serii Pixel 10. Este vorba despre un sistem de editare foto asistat de inteligență artificială, cu interacțiune conversațională. Practic, poți cere AI-ului să îți editeze fotografiile prin text sau chiar voce. Gemini execută schimbările propuse de tine aproape instant. Mai jos avem detalii!

Integrarea cu Gemini ne permite să rostim comenzi pentru editarea fotografiilor. De exemplu, îi putem spune „șterge mașinile din fundal”, „restaurează poza asta veche” sau „corectează culorile spălăcite și scoate reflexiile deranjante”. Nu mai e nevoie să cauți tool-ul potrivit pentru editare, Gemini o va face pentru tine.

Funcția e disponibilă inițial doar pe telefoanele Pixel 10 din SUA, dar e clar că Google are planuri de extindere. Există și sugestii predefinite pentru cei care nu știu de unde să înceapă, ceea ce o face accesibilă și pentru utilizatorii mai puțin tehnici.

Pe lângă asta, Pixel 10 introduce și suport pentru C2PA Content Credentials în aplicația de cameră nativă. Asta înseamnă că va putea recunoaște dacă o fotografie a fost editată folosind AI. Opțiunea apare întâi pe noile modele Pixel 10, iar ulterior va ajunge și în aplicația Photos pe Android și iOS. 

Vă reamintesc că telefoanele Pixel 10 au primit și „Camera Coach”, o opțiune AI care permite asistentului Gemini să îți ofere sugestii în timp real pentru a capta fotografii mai bune. Smartphone-urile au ajuns pe plan local recent și sunt disponibile la precomandă pe eMAG:

  • Pixel 10 - De la 4.699 lei (1000 lei bonus la buyback prin Flip)
  • Pixel 10 Pro - De la 5.699 lei (1250 lei bonus la buyback prin Flip)
  • Pixel 10 Pro XL - De la 6.699 lei (1250 lei bonus la buyback prin Flip)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×