Google Play Store are acum Dark Mode pentru toată lumea; Iată cum îl activezi

2.015 ori12-03-2020
Google Play Store are acum Dark Mode pentru toată lumea; Iată cum îl activezi

Saga "Dark Mode" continuă, iar cea mai nouă aplicaţie care a primit această funcţie este chiar Google Play Store. După WhatsApp recent şi Gmail acum ceva vreme, acum a venit şi rândul ultra popularului magazin de aplicaţii de pe Android. Ultimul release, adică Android 10 a popularizat masiv Dark Mode în ultimele luni, iar această funcţie ajunge şi în magazinul Play. 

Google Play Store

Pentru a putea să o activaţi trebuie doar să intraţi în meniul Settings, unde veţi găsi o nouă secţiune Theme. De aici puteţi alege între o temă Light şi una Dark. Mai există şi varianta de a păstra aceeaşi temă cu cea de sistem, potrivindu-se cu cea nativă de pe telefon. Se pare şi că opţiunile de aici vor permite utilizatorilor să forţeze un Light Mode chiar şi când sistemul de pe Dark şi viceversa.

Dark Mode va înlocui fundalul alb din Play Store cu elemente negre sau gri închis, păstrând totuşi clasicele accente verzi specifice Android. Un lucru remarcat de toată lumea e că Dark Mode-ul de pe Android foloseşte mai multe nuanţe de gri, în vreme ce Dark Mode-ul de pe iOS e mai dur, cu mai mult negru.

Mai au Dark Mode şi Gmail, aplicaţia de căutare Google, WhatsApp, Twitter, Instagram, Facebook Messenger, Chrome şi altele. Astfel de opţiuni îţi pot creşte autonomia telefonului cu ecran OLED chiar şi cu 20 sau 30%, arată studiile.

Via: thenextweb.com
Taguri: Google Google Play Store Magazin de aplicatii aplicatii Dark mode Tema intunecata Activare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.