Instagram a primit o actualizare în această săptămână, care le permite utilizatorilor săi să urmărească anumite hashtag-uri, pe lângă conturile individuale de utilizator sau vedete. Funcţia a fost în teste în ultima lună şi acum e gata de prime time.
Urmărirea unui hashtag pare o idee simplă, dar cumva nu era implementată la nivel de "follow" până acum. E mai uşor ca atare să urmăreşti postările despre o competiţie sportivă, eveniment muzical şi alte trenduri. Pentru a accesa noua funcţie trebuie doar să căutaţi un hashtag sau să apăsaţi pe unul şi apoi să selectaţi "follow", exact ca atunci când daţi Follow unei celebrităţi din lumea sportului sau muzicii.
Instagram afirmă că va afişa doar postările de top şi cele mai relevante asociate acelui hashtag, deci nu trebuie să vă faceţi griji că vă va invada feed-ul acea selecţie. Nu există vreo problemă cu intimitatea, astfel că hashtag-urile pe care le urmăriţi sunt vizibile doar pentru followeri dacă aveţi contul pus pe private. Prin noua funcţie e mai uşor să grupezi postările într-o categorie şi să le urmăreşti într-un mod mai eficient.
În plus poţi cunoaşte şi persoane noi astfel, urmăritori ai aceluiaşi hashtag şi care postează în cadrul său.