AI-ul nu mai e doar în birou; HP îl aduce și în gaming, dar și în spitale

2.455 ori
<b>AI-ul nu mai e doar în birou; HP îl aduce și în gaming, dar și în spitale</b>Ce înseamnă, în 2025, să construiești un ecosistem IT în care AI-ul nu doar asistă, ci optimizează, securizează și anticipează nevoile utilizatorului? Iar dacă o companie precum HP spune că e pregătită pentru atacuri lansate de computere cuantice..

Ce înseamnă, în 2025, să construiești un ecosistem IT în care AI-ul nu doar asistă, ci optimizează, securizează și anticipează nevoile utilizatorului? Iar dacă o companie precum HP spune că e pregătită pentru atacuri lansate de computere cuantice, e clar că vorbim despre o schimbare de paradigmă. L-am întâlnit pe Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România, pentru o discuție despre integrarea AI în echipamente, securitate cibernetică, rebrand-uirea OMNI, Future of Work și Future of Play și cum se traduc toate aceste transformări în piața din România.

Un brand readus în actualitate pentru mai multă claritate

Primul lucru care atrage atenția în portofoliul HP e seria OMNI, un nume readus după 20 de ani. Am fost curios să aflu de ce acest pas. Mugur Pantaia a explicat:

„Am vrut să simplificăm totul. OmniBook pentru laptopuri, OmniStudio pentru All-in-One, OmniDesk pentru desktopuri. Acest brand a avut success și în trecut, iar acum revine pentru a induce o logică și mai clară în structura portofoliului de produse consumer HP.”

AI-ul nu mai e doar un buzzword - e prezent în toate produsele

Am întrebat cât de extinsă este prezența AI-ului în gama actuală HP. Răspunsul a venit clar:

„Toate gamele includ AI acum. Nu vorbim doar despre Copilot. Avem soluții proprii: Print AI, AI Studio, Scan AI Enhanced, Wolf Security. Chiar și imprimantele beneficiază de AI local.”

Surprinzător poate pentru unii, dar complet justificat: HP folosește AI-ul pentru a ajusta performanța în timp real, a reduce zgomotul de fundal, a filtra imaginea camerei sau a regla tonurile de culoare pentru videoconferințe. Iar în gaming, acest lucru devine și mai interesant.

Presetări AI în gaming: FPS-ul și strategia nu mai cer setări manuale

OMEN AI e aplicația prin care HP optimizează jocurile. Presetările pentru genuri diferite sunt activate cu un click, iar performanța este automat calibrată.

„Nu mai e nevoie de configurări separate. Sistemul știe dacă joci un shooter sau un joc de curse și ajustează totul pentru performanță maximă.”

Este o abordare care leagă AI-ul de experiența reală a utilizatorului și scoate în evidență orientarea HP spre detalii concrete, nu doar funcții de marketing.

Securitatea e asigurată local - fără dependență de cloud

Când vine vorba de AI, apare imediat întrebarea legată de date și confidențialitate. Am vrut să știu cum răspunde HP acestei provocări.

„Rularea locală e un avantaj enorm. Datele rămân pe dispozitiv, nu pleacă în cloud. În plus, avem o serie de elemente în ecosistemul de securitate: HP Wolf Security - cu nivel de securitate multi-layered, fizică și software - și suita de aplicații HP Sure Click, HP Sure View, HP Sure Recover.”

HP se pregătește inclusiv pentru scenarii viitoare - precum atacuri realizate de computere cuantice.

Toate produsele CES 2025 ajung și în România

L-am întrebat cât de mult din ce vedem la târgurile internaționale se regăsește și în oferta din România. Răspunsul a fost ferm:

„Tot ce am lansat la CES va ajunge în România. O parte deja e aici, restul vine rapid prin partenerii noștri. Avem peste 1.000 de parteneri în țară.”

HP promite disponibilitate rapidă și acoperire pentru toate segmentele: de la consumer și gaming, până la echipamente conforme cu cerințe militare sau medicale.

Future of Work nu e o teorie - e realitate de piață

Am revenit la întrebarea esențială: cum sprijină HP ideea muncii hibride sau de la distanță? Mugur Pantaia a făcut trimitere la un raport pe care HP îl realizează anual, din 2023 - HP Work Relationship Index.

„Doar 28% dintre angajați au o relație sănătoasă cu munca și doar 23% au tehnologia potrivită. Aici vrem să intervenim - cu produse, aplicații și suport pentru eficiență reală.”

Filosofia HP nu se oprește la echipamente. Include și software, AI, protecție și ergonomie - toate integrate într-o ofertă coerentă.

România: piață cheie și teren fertil pentru retehnologizare

În contextul fondurilor PNRR și Regio, HP vede România ca o piață strategică. Investițiile în educație, sănătate sau IMM-uri pot schimba infrastructura IT locală.

„E un moment unic. Nu am mai avut o asemenea oportunitate de retehnologizare în ultimele decenii. Avem tot ce trebuie: stocuri, capacitate de livrare, produse conforme.”

Mugur Pantaia confirmă că produsele sunt deja pregătite pentru cerințele stricte ale proiectelor cu finanțare europeană. Tehnologie, securitate, simplificare și o rețea de distribuție solidă - peste 1.000 de parteneri autorizați în România. E ceea ce oferă HP în 2025. Nu e doar despre laptopuri. E despre soluții complete, acoperind toate nevoile unei piețe care are acum șansa reală să se digitalizeze cu sens.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×