E FOARTE greu să recreezi un serial hit. Uitaţi-vă la Friends, Seinfeld, Breaking Bad. Orice spinoff, derivat sau clona nu a ieşit bine... Mă rog, Better Call Saul e excepţia. Ei bine, The Paper a pornit la drum cu o provocare uriaşă: să fie succesor spiritual şi spinoff din The Office, unul dintre cele mai amuzante seriale din toate timpurile. Care l-a făcut mare pe Steve Carell şi încă generează meme-uri cu Michael Scott, Dwight şi Jim. Am văzut tot serialul pe SkyShowtime şi aflaţi impresii mai jos.
O să încerc să nu pun spoilere aici, mai ales cu privire la relaţia dintre oamenii de la birou. O să vă las să descoperiţi voi tot. Pe scurt, The Paper e despre o companie cu două bifurcaţii, în acelaşi areal geografic ca şi Dunder Mifflin din The Office. Ba chiar are şi un personaj în comun, pe Oscar, care nu pare a fi îmbătrânit o zi de pe vremea lui Michael Scott.
Oscar Nunez îşi reia rolul la fel de tonic şi amuzant. De această dată compania are două ramuri: cea care face hârtie igienică şi... un ziar local, Toledo Truth Teller. O publicaţie miiiiică şi inimoasă, cum ar descrie comentatorii de fotbal o echipă care ne bate în Europa League. Acelaşi echipaj de cameramani care au urmărit oamenii din The Office apar şi aici, cam asta e premiza.
Sincer cea mai bună implementare de gen în ultimul deceniu a fost în What We do in the Shadows, dar şi în Parks and Recreation, care l-a făcut mare pe Chris Pratt. Divaghez totuşi... revenind la serial, el e centrat pe Domhnall Gleeson (Ned Sampson e personajul său), noul Editor-in-chief al publicaţiei, un fel de Michael şi Jim 2 în 1. Naiv, goofy, dar pasionat de munca sa, el încearcă să ţină laolaltă proiectul, în ciuda faptului că nu prea are profesionişti în subordine. Din păcate, Domhnall, săracul are "villain face", după ce a fost un villain în Star Wars nu îl pot vedea altfel.
.jpg)
De departe personajul meu preferat este Esmeralda, jucată de Sabrina Impacciatore. E spumoasă, e pe bază de bârfe şi intrigi, cu toţii am avut aşa ceva la birou, redacţie, corporaţie. Bagă zâzanie, vrea să fie mereu în centrul atenţiei, crede în energii, zodii şi mediumuri. E sarea şi piperul serialului, deşi devine uşor obositoare spre final.
Chelsea Frei o joacă pe Mare Pritti, poate redactorul cel mai talentat de aici, care provine de la o publicaţie militară. Ea e mâna dreaptă a lui Ned Sampson, şeful redacţiei şi interacţiunile lor sunt mereu... ciudate. Nicole Lee, jucată de Ramona Young e duşmanul Esmeraldei şi micile lor bătălii de la birou sunt savuroase.
Pot să vă zic atât: serialul nu începe chiar grozav în episodul 1, poate nici 2, dar de la jumate încolo începe să curgă foarte frumos şi natural. Deja te-ai învăţat cu personajele, cu goana lor după subiecte pentru ziar, cu muzica similară cu The Office de la început şi dinamica între personaje. Am şi râs de câteva ori, deşi e greu să mă faci să râd pe mine.
Atenţie, Ricky Gervais a produs serialul şi de el mi-a amintit Tim Key, care îl joacă pe Ken Davies, corporate strategist al companiei. E confuz, nesigur, nesimţit, arogant, conspira şi se face de râs, în încercarea de a se umfla în pene. Aminteşte de The Office cel britanic. E savuros, tipic britanic, aş vedea o producţie doar cu el pe ecran.
Pot doar să sper că vom avea şi un sezon 2, mai ales că am rămas şi cu câteva întrebări după finalul The Paper... Partea bună e că poţi consuma rapid episoadele, pentru că au între 26 şi 32 de minute. Dialogurile curg fluid şi povestea cu mize mici de gazeta de judeţ te ţine lipit de ecran.
Pentru cei interesați de platformă, SkyShowtime oferă mai multe opțiuni de abonament:
