Când am văzut serialul Amadeus pe SkyShowtime zilele trecute mi-a amintit imediat de „Mary & George”. Asta prin hiper sexualizarea personajelor, care uneori distrage de la poveste. Avem parte de 5 episoade din această poveste, dar cum ea începe cu moartea lui Mozart, e greu de crezut că primim continuare sau sequel. Găsiţi impresii despre producţie mai jos.
E greu de zis că avem spoilere pentru această poveste, ea fiind una... semi-istorică. Zic semi, pentru că autorul şi-a luat multe libertăţi şi totul e aici din vina filmului „Amadeus” din 1984, dar şi din vina autorului rus Pușkin. El publica pe la 1830 o piesă scurtă, intitulată „Mozart şi Salieri”, care a devenit şablonul pentru relaţia celor doi compozitori şi viaţa lui Mozart.
El a înflorit mult povestea celor doi şi rivalitatea lor. În fapt, nu a fost vorba de trădări, şantaj emoţional, flirtat cu soţia lui Mozart, sabotaje şi furt de muzică. Cei doi erau doar doi compozitori la curtea aceluiaşi rege, rivali, cu siguranţă, dar nu duşmani. Salieri îl admiră şi respectă pe Mozart, iar Mozart a învăţat din stilul operatic al lui Salieri.
Iar Salieri nu e fitecine, spre deosebire de Mozart, care nu avea răbdare cu elevii, Antonio i-a învăţat muzică pe Beethoven, Schubert şi Liszt. Bun, acum că am terminat cu adevărul istoric, să vorbim despre serial.
El merge pe clişeul geniului chinuit, care bea, se distrează, flirtează, îşi înşeală soţia şi e foarte prost în administrarea banilor. Aici a nimerit-o serialul, Mozart a trăit şi murit sărac. Dar momentele lui Paul Bettany în care e frustrat şi nervos că Mozart pare a primi muzica de la divinitate şi aproape că se auto flagelează sunt trase de păr, deşi credibil zugrăvite.
Sunt tentat să spun că îmi place mai mult cum joacă Bettany în rol de Salieri, decât Will Sharpe în rol de Mozart. El are dimensiuni, are trăire dramatică, suișuri şi coborâşuri, un arc dramatic şi momente de vulnerabilitate. E personajul negativ pe care ajungi să îl simpatizezi.
Amadeus e prezentat ca un răsfăţat, iniţial afemeiat, apoi om de familie, un puştan ADHD care nu are răbdare cu netalentaţii din jurul său. Momentele când face magie, când creează sunt mereu legate de vreo problemă cu un copil care a murit, cu relaţia cu soţia sau cu vreo boală de care suferă el. Ni se aduce în față iar şi iar clişeul geniului chinuit.
Şi se pune mare accent pe moartea primului său copil, când de fapt Amadeus şi soţia Constance Weber au pierdut 4 copii din cei 6 născuţi. Era ceva normal în acele timpuri, pe la 1700, când medicina încă nu făcuse progrese şi igiena nu era la ordinea zilei.
Problema e că îţi e foarte greu să „ţii cu Mozart”, când îl vezi risipindu-şi talentul şi fiind aşa nestatornic. Am privit bătălia Salieri versus Mozart că pe Cristiano Ronaldo versus Messi, sau mai bine zis versus Neymar, că e şi o doză de puşlama acolo. Trebuie admirat modul în sunt puse în scenă marile opere, creaţii muzicale, iar sopranele şi solistele au fost alese pe sprânceană.
Katerina, jucată de Jessica Alexander e fantastică, la fel şi Sophie Weber, jucată de Olivia-Mai Barrett. Rory Kinnear că împăratul Iosif al II-lea e o paiaţă vag autoritară, dar jucată decent de actorul care ne încântă de la Black Mirror încoace. Felul în care îl ţine în jug şi îl umileşte pe Salieri, care în alte contexte e zbir e interesant de privit.
Dincolo de hiper sexualizare şi superficialitatea unui Mozart puşlama, pot admira jocul lui Bettany că Salieri şi momentele de operă pură şi muzica. Poate şi finalul poveştii să îl menţionez că un moment care mi-a rămas pe retină, dar nu ai cum să nu apreciezi „Lacrimosa” lui Mozart şi Recviemul său, care ar face şi o scenetă de Vacanţă Mare să fie dramatică.
Recomand acest serial nu iubitorilor de Mozart, ci iubitorilor de „Mary & George” şi de drame de epocă superficiale.Vă puteți abona aici.
