Aventură, relaxare și educație: Am fotografiat munții cu HONOR Magic8 Pro și am asistat la o simulare de intervenție Salvamont Zărnești

1.254 ori13-03-2026
Aventură, relaxare și educație: Am fotografiat munții cu HONOR Magic8 Pro și am asistat la o simulare de intervenție Salvamont Zărnești

Nu cu mult timp în urmă a sosit în inbox-ul nostru o invitație specială din partea HONOR România cu privire la un media trip. După cum povesteam recent, a avut loc o simulare de intervenție Salvamont Zărnești, realizată în Prăpăstiile Zărneștiului, acolo unde am văzut pe viu cum decurge o operațiune de salvare, dar și cum se descurcă HONOR Magic8 Lite când vine vorba de utilizare extremă (apă, noroi, căderi și câte se mai pot întâmpla). 

Evident, am acceptat provocarea HONOR, astfel că pe 10 martie dimineața ne îndreptăm rapid spre Zărnești, acolo unde am petrecut 2 zile. Am avut parte de activități în natură, ne-am relaxat, dar am și învățat lucruri, întrucât drumețiile au fost acompaniate de un mini-curs de fotografie și editare foto. Să vedem cum a decurs trip-ul!

Ziua 1

Evident, mi-au fost alături colegi de breaslă din lumea tech, dar prima surpriză a apărut încă din dimineața zilei de 10 martie. În locul unui autocar, am avut la dispoziție mașini BYD Seal-U DM-I pentru deplasare și am putut pleca din Ploiești spre judetul Brașov, alături de Marius Cucu și, cel mai bun șofer pe care l-am fi putut avea, Gabriel Mistodie (de la autoreport.ro / technoreport.ro).

Am avut și un popas ulterior unde i-am întâlnit pe Alex (Zona IT), Tudor și Gabriela (Lab501), Andrei (adsensei) și alți entuziaști tech, alături de echipa HONOR România. Fast forward aproximativ 2h și ajungem la primul punct din călătorie: Amfiteatrul Transilvania. Aici am socializat, am luat prânzul și a urmat un workshop de fotografie susținut de Mihai Moiceanu, dedicat fotografiei de peisaj montan și utilizării camerei HONOR Magic8 Pro.

În această fază am primit și telefoanele de test, iar în jurul orei 15 am început să urcăm în zona Belvedere Transilvania pentru a testa camera flagship-ului. Mai jos aveți și o galerie cu fotografii realizate cu Magic8 Pro în această fază. Restul fotografiilor atașate au fost realizate de Mihnea Ratte, fotograf cu experiență care a reușit să surprindă cadre tare reușite. 

Experiența practică s-a încheiat în jurul orei 16:30 și am plecat spre locul de cazare: Wolkendorf Bio Hotel & Spa, în Vulcan, județul Brașov. 

După cazare și acomodare, la ora 18:30 a început un nou workshop ce a vizat editarea fotografiilor realizate în natură. Am pus la treabă AI Eraser și AI Upscale, dar și funcții uzuale din interfața de editare (iluminare, contrast, umbre etc.).

Finalul zilei ne-a adus o cină la care a participat și o parte din echipa Salvamont Zărnești, dar și un foc de tabără care ne-a încălzit (în combinație cu pălincă și vișinată).

Ziua 2

După un somn odihnitor, am luat micul dejun, ne-am băut cafeluța în liniște și ne-am făcut bagajele, urmând să plecăm spre Centrul Salvamont Zărnești. Aici a avut loc o sesiune de povestiri montane, printre care și sugestii pentru a nu ne găsi în situația de a fi nevoiți să apelăm la echipa de salvare.

Sunt lucruri uzuale care sunt încălcate deseori, precum verificarea condițiilor meteo înainte de a ne aventura pe munte, evitarea traseelor necunoscute și nemarcate, încadrarea în timp util pentru a nu fi „surprinși de lăsarea serii”. În jurul orei 11:00 am plecat spre Prăpastiile Zărneștiului, aici unde un voluntar curajos s-a oferit să joace rolul de victimă în timpul simulării. 

Am observat o simulare completă de intervenție în teren realizată de echipa Salvamont, care implică în acest caz asigurarea traseului pentru a muta victima în siguranță și montarea unei tiroliene pentru coborârea sa. Echipa de intervenție folosește încă de la debut smartphone-uri HONOR Magic8 Lite, fiind terminale rezistente la temperaturi extreme, apă, noroi și altele de acest fel.

În final, „victima” a fost salvată, iar simularea s-a încheiat cu bine. Merită menționat că nu e doar „marketing”, echipele de Salvamont din toată țara se antrenează odată la 2-3 zile prin astfel de simulări, pentru a descoperi noi trasee și a cunoaște munții ca în palmă și pentru a știi ce să facă atunci când apare o situație de urgență reală, critică.

Cu alte cuvinte, doar am participat la o mică parte din activitatea acestora, care nu e lipsită de provocări extreme. Prânzul a avut loc la Sergiana Sub Cetate, în Râșnov, iar după-amiază am pornit spre casă folosind aceleași mașini BYD Seal-U DM-I pe care le-am folosit pe tot parcursul călătoriei.

Opinii

Experiența media trip-ului organizat de HONOR România a fost una dintre acele ocazii în care tehnologia iese din contextul obișnuit de utilizare. Am ajuns într-un mediu real, cu provocări autentice. De la fotografia de peisaj la simularea intervenției Salvamont din Prăpăstiile Zărneștiului, am avut ocazia să vedem cum se comportă smartphone-urile HONOR nu doar în scenarii ideale, ci și în condiții ceva mai dure.

Dincolo de partea de testare a telefoanelor, experiența a fost și una educativă. Workshop-urile de fotografie și editare au adus un plus util pentru fiecare dintre noi, iar discuțiile cu echipa Salvamont au oferit o perspectivă realistă asupra muncii din spatele intervențiilor montane. Este ușor să vedem doar rezultatul final al unei salvări, însă simularea la care am asistat a arătat clar cât de multă pregătire și coordonare există în spate.

În același timp, evenimentul a demonstrat și modul în care tehnologia poate deveni un instrument util în situații reale, nu doar un gadget pentru utilizarea de zi cu zi. Faptul că HONOR Magic8 Lite e folosit în teren de echipele Salvamont spune multe despre rezistența și fiabilitatea sa.

Per total, a fost un trip reușit, care a combinat testarea de produse, activitățile în natură și interacțiunea cu oameni pasionați de tehnologie și de munte. Iar dacă ar fi să rămân cu o idee principală după aceste două zile, ar fi aceea că uneori cel mai bun mod de a testa tehnologia este exact acolo unde condițiile sunt departe de a fi perfecte.

HONOR Magic8 Pro, review detaliat în limba română

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×