În încercarea mea de a face un podcast Mobicast 377 mai inedit, de vacanţă, am zis să lipesc abţibilduri cu fotbalişti de la FIFA World Cup 2026, că tot a început Campionatul Mondial. Un prieten s-a apucat de asta recent şi mi-a trezit nostalgia. Ce am făcut bine, ce am făcut greşit şi care sunt preţurile aflaţi mai jos.
În primul rând am cumpărat de la Inmedio un catalog/album, ediţia cartonată de 50 de lei. Cea fără carton, în stil „revistă” e puţin mai ieftină. Apoi am cumpărat două pachete cu cartonaşe, 52 de lei bucata. Include 8 plicuri, a câte 7 cartonaşe. Bun, şi aici apare prima mea greşeală. Amicul meu îşi tot cumpăra Coca-Cola la 0,5 litri sau Cola Zero, pentru că pe ediţia specială cu auriu este sub etichetă un abţibild cu fotbalist.
Ce am greşit eu? Aşa cum o să vedeţi în podcast, am lipit aiurea, am lipit fotbalistul SUA şi pe cel al Franţei pe pagina echipei sale. Aparent, fotbaliştii găsiţi la Coca-Cola trebuie lipiţi pe o pagină specială roşie CC spre final.
Ei au mai puţine inscripţii şi sunt „jucători de colecţie”. Pe lângă stickerele clasice cu fotbalişti, poţi găsi în pachetele de abţibilduri şi embleme, mascote şi poze de grup cu echipa, nu doar individual.
Panini - abţibilduri FIFA World Cup 2026 (galerie)
Mai sunt şi stickerele EXTRA, care pot fi chiar Silver sau Gold şi nu aparţin catalogului. Ele sunt cam ca Pokémon Cards, adică ediţii rare şi pot fi laminate şi păstrate cu mare grijă. Sau vândute pe Vinted şi OLX. Eu am prins un Gakpo de la Olanda Silver şi am înţeles că valorează 80-100 de lei pe OLX.
Catalogul are peste 100 de pagini şi în jur de 20 de abţibilduri de lipit pe pagină, deci vreo 2000 de abţibilduri tot avem de lipit. Problema este cu... dublurile, deci dacă aveţi daţi-mi de ştire. Am deja o dublură cu un fotbalist german. Îmi amintesc că acum zeci de ani găseam abţibilduri cu fotbalişti Panini în pungile de chipsuri sau în croissante. Acum s-au schimbat lucrurile.

