Ştiţi genul acela de telefon care e doar OK la muzică şi fantastic la jocuri, când vine vorba de acustică? Ei bine, cam aşa e şi ASUS ZenFone 5z. Terminalul are două difuzoare (stereo), fiecare cu propriul amplificator, dar înainte să fim prea şocaţi de setup suntem familiarizaţi cu el, pentru că l-am mai văzut şi pe ASUS ZenFone 5.
Avem un sistem dual smart AMP aici, acustică de înaltă rezoluţie şi amplificare NXP. Ni se promite chiar surround virtual 7.1 şi boxele au 5 magneţi la posturi pentru a furniza o acustică de top. Audio Wizard nu lipseşte, dar în loc să fie o aplicaţie separată, e o colecţie de funcţii audio ascunse prin setări. Modurile sale principale sunt Mono, Stereo şi Outdoor, ultimul plusând serios la volum şi fiind ideal în locurile gălăgioase.
Alte moduri sunt Normal, Custom, Vocal, Pop, Rock şi alte reglaje în funcţie de genuri muzicale. Mai putem umbla şi la 6 canale pe bază de slider pentru a ne tuna experienţa şi avem şi slidere pentru bas şi treble. Atunci când conectăm şi căştile mai avem la dispoziţie opţiunile Tradiţional, În Front şi Wide, în funcţie de cum preferăm să auzim sunetul. Experienţa avută cu telefonul a fost în modul următor: carcasa vibrează serios, dar volumul e foarte, foarte ridicat, basul e puternic, gutural şi toate notele se aud excelent.
Modul Outdoor se simte puţin exagerat, sunetul devine strident când folosiţi şi acest mod, deci zic să rămâneţi la maximul standard. La testul cu decibelmetrul şi sample-ul nostru clasic am ajuns la 91.8 dBA în faţă şi spate cu mod Outdoor activ. E un scor de top 5 şi e peste HTC U12+ şi Xperia XZ1 Compact. Nu ajungem totuşi la nivel de LeEco Le Max 2 sau Xperia L1...
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 30.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)91,8 (dBA)
- 31.Xiaomi Mi A391,8 (dBA)
- 32.OPPO Find X291,7 (dBA)
- 33.POCO X3 NFC91,7 (dBA)
- 34.Motorola Moto G10091,7 (dBA)
- 35.realme C2191,6 (dBA)
- 36.OPPO Reno6 Pro 5G91,6 (dBA)
- 37.Allview V4 Viper91,4 (dBA)
- 38.Nokia 7.291,2 (dBA)
Test - Putere volum spate
- 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
- 2.Redmi Note 9 Pro (Global)94,6 (dBA)
- 10.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)91,8 (dBA)
- 11.Xiaomi Mi A391,8 (dBA)
- 12.Allview V4 Viper91,4 (dBA)
- 13.Nokia 7.291,2 (dBA)
- 14.Nokia 591,1 (dBA)
- 15.Huawei P40 Lite 5G91 (dBA)
- 16.iHunt X20090,8 (dBA)
- 17.UMi Plus E90,7 (dBA)
- 18.UMIDIGI C Note 290,7 (dBA)
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 54.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)102,3 (dBA)
- 55.Huawei P30 Pro102,3 (dBA)
- 56.Xiaomi Redmi Note 7102,3 (dBA)
- 57.Motorola RAZR 2022102,2 (dBA)
- 58.Motorola Moto G60s102,1 (dBA)
- 59.Huawei nova 9 SE102,1 (dBA)
- 60.Huawei Nova 5T102 (dBA)
- 61.Huawei P40 Lite 5G102 (dBA)
- 62.OPPO Reno4 Pro 5G102 (dBA)
În Riptide pe de altă parte sărim la 102.3 dBA, cu adevărat material de top 5 sau top 3 şi peste HTC U12+, Galaxy Note 8 sau iPhone 8. Rămânem sub Nokia 8 totuşi. Căştile au bas OK, volum bunicel, dar puteau fi mai zgomotoase. Măcar sunt comode, indiferent ce faci, sport, mers pe stradă, stat la PC, alergare. O acustică demnă de un flagship.
Disponibilitate
Prețuri actualizate