În căutarea obişnuitelor materiale legate de conspiraţii şi Wikileaks am dat peste un articol foarte interesant al celor de la Phandroid, un soi de mega tutorial care ne învaţă ce anume ştie Google despre noi. Vestea bună e că ne arată şi cum să scăpăm de monitorizarea lor, în câţiva paşi simpli.
E ştiut deja faptul că Google urmăreşte şi înregistrează majoritatea activităţilor noastre, înregistrate prin serviciile sale. Fiecare clip pe care îl cauţi, fiecare termen de căutare, tot ce ai întrebat prin "OK Google" şi ce ai căutat pe YouTube de exemplu. Căutări de imagini, dar şi locuri pe care le cauţi pe Google Maps sau chiar ghidaje spre anumite locuri sunt de asemenea logate. Evident tot ce spui spre Google Home sau Google Assistant este logat.

Google are o listă cu aplicaţiile Android folosite de tine, cărţile citite din Google Books, dar şi ce ai ascultat în Play Music. Lista e mult mai amplă de atât şi o găsiţi în materialul sursă. Din fericire majoritatea acestor servicii au şi funcţii de "opt out", astfel că putem să refuzăm ulterior să le mai oferim date, nu doar la sign in.
Cei care vor să scape de monitorizare trebuie să intre pe portalul MyActivity, unde sunt concentrate toate datele despre activitate, dar şi permisiunile acordate. De aici puteţi şterge date şi dezactiva anumite servicii şi produse Google. Puteţi chiar alege şi ce fel de reclame sa va afişeze Google.


