În 90% din cazuri telefoanele testate de noi stau în redacţie la teste cam 2 săptămâni, uneori mai puţin, alteori un pic mai mult. Deseori simţim că nu am avut timp să testăm chiar toate aspectele şi să "rodăm" puţin telefonul, aşa că mai venim şi cu un "long term review" după, acel "review după o lună de utilizare". Fix asta am făcut recent şi cu Huawei P40 Pro, pe care l-am folosit ca daily driver timp de o lună. Ce a ieşit vedeţi şi citiţi mai jos.
Flagship-ul actual Huawei (până vine P40 Pro+ zilele viitoare) a fost pus la treabă din greu, cu fotografii de produs, fotografii culinare, cu nişte Fortnite (aşa cum vedeţi în materialul video), plus o tonă de sarcini de lucru şi comunicare. Foarte importantă e husa oferită la pachet, care ajută la priza sa, încât să nu alunece din mână. E un telefon comod de mânuit, cu o greutate bine echilibrată şi e inspirat amplasat şi integrat cititorul de amprente, peste rivali ca rapiditate și precizie la autentificare.
Huawei P40 Pro review după o lună
Nu e totul perfect la design, pentru că acel decupaj pentru camera duală selfie ştirbeşte din simetrie şi imersivitate. După săptămâni întregi de utilizare pot să zic că nu am avut lag nici măcar o dată şi că am jucat şi rulat fără probleme aplicaţii şi jocuri. În materialul video avem şi o apariţie surpriză pentru ceasul Huawei Watch GT 2e, pe care l-am ţinut conectat la telefon, pentru a monitoriza câteva sesiuni de fitness, somn şi alţi metrici legaţi de sănătate.
Nu o să vă fac prea multe spoilere, dar vă pot spune că avem cadre spectaculoase slow motion în această recenzie video long term. În continuare spun că avem o expunere mai bună la fotografii decât la predecesorul P30 Pro şi că fotografierea low light nu prea are rival pe piaţă. Stabilizarea sa la nivel de zoom avansat e un alt mare atuu, chiar și versus Galaxy S20 Ultra.
Discutăm în recenzia nouă şi despre focalizarea closeup, care pare fi o problemă pentru marile flagshipuri din acest an. Software-ul îl abordăm în treacăt, pentru că avem deja materiale dedicate pe acest subiect şi v-am arătat ce surse am folosit eu pentru a face rost de aplicaţiile necesare pentru muncă şi divertisment, dar şi hărţi şi chat, chiar şi fără Play Store.
Prezentăm totuși câteva în noul video. Vă las acum să priviţi materialul şi vă aştept cu comentarii, Subscribe, Clopoţel, Like şi Share.
Prețul actualizat al telefonului îl puteți afla de pe Altex.

