La MWC 2023 nu a fost doar despre lansări, prototipuri, încărcare ultra rapidă sau telefoane cu răcire avansată. S-a vorbit mai mult ca oricând despre sustenabilitate, iar eu am avut ocazia să discut cu un oficial Samsung pe această temă. E vorba despre Pranveer Singh Rathore, Senior Materials R&D Engineer, Mobile eXperience Business, Samsung Electronics.
Am discutat despre materiale reciclabile şi sustenabilitate, în contextul în care ele aveau un spaţiu amplu dedicat în cadrul standului Samsung de la MWC. De fapt de la Galaxy S22 încoace compania a început să includă tot mai multe materiale reciclabile pe terminalele sale, de la sticlă şi metal, la plase de pescuit şi plastic reciclat din PET-uri. Inclusiv la nivel de S Pen avem materiale reciclabile.
Cum s-a ajuns la această strategie şi ce presupune ea aflaţi mai jos din interviu şi am cules câteva idei cheie pentru voi, organizate frumos, pe bullet points:
- acolo unde S22 Ultra avea 6 componente interne din materiale ecologice, S23 Ultra are 12 componente interne şi externe
- a fost folosită o gamă mai largă de materiale reciclate, inclusiv aluminiu şi sticlă reciclate înainte de consum
Samsung are 7 scopuri de atins în următorii 7 ani, până în 2030:
- A. zero emisii de carbon
- B. Tranziția la energie renegerabilă până în 2027
- C. îmbunătăţirea eficienţei energetice a produselor Samsung până în 2030
- D. utilizarea de materiale reciclate pe toate produsele până în 2025
- E. eliminarea plasticului single use din ambalaje până în 2025 (deja de anul trecut 100% din hârtia de la ambalajele telefoanelor e reciclată)
- F. îmbunătăţirea eficienţei de încărcare a încărcătoarelor companiei, acum la 15W, în curând şi la 25W
- G. zero waste landfill: fără componente aruncate la groapa de gunoi
- Filosofia Samsung este "acţiunile mici pot avea un impact mare" în acest domeniu al ecologiei colaborarea cu parteneri cu aceeaşi mentalitate e cheia
- terminalele vor deveni tot mai sustenabile în fiecare an
- Galaxy S23 încorporează mai multe materiale reciclate decât orice alt dispozitiv Galaxy S
- e prima dată când se foloseşte aluminiu şi sticlă reciclate
- sunt folosite materiale reciclate şi la componente exterioare
- aluminium reciclat e folosit în butoanele laterale şi SIM ray
- sticlclele de PET reciclate sunt folosite sub formă de porţiuni din plastic (mici bile care sunt procesate şi introduse în spatele sticlei pentru a îi dă culoarea) pentru spatele telefonului şi zona din faţă a carcasei pe S23 Ultra
- a crescut numărul de plase de pescuit reciclate pentru S23, cu 15 tone de plase care nu mai ajung în Oceane în acest an
- de ce plase de pescuit? Ele pot prinde fauna marină, care rămâne blocată în ea, o mănâncă pentru a se elibera şi moare
- e vorba despre plasele pierdute în oceane de către ambarcaţiuni de pescuit
- Gorilla Glass Victus 2 conţine 22% sticlă reciclată
- inclusiv componente de la dozatoarele de apă sunt reciclate
- toate acele "pellets" sunt testate pentru rezistenţă înainte de integrare pe telefoane
- entităţi din India şi Coreea de Sud au colaborat cu Samsung pentru proiectele de reciclare şi reutilizare de materiale
- Samsung vrea să elimine plasticul single use din ambalajele sale
- procesul de producţie este meticulos
- sustenabilitate nu înseamnă doar materiale reciclabile, înseamnă şi o viaţă mai lungă a produsului, asigurată de longevittatea sa, prin cei 4 ani de actualizări Android pentru Galaxy S23, certificare IP68 şi Samsung Care, plus Self Repair
- produsele S23 au impact redus asupra mediului, lucru certificat de partenerii companiei
- sustenabilitatea nu e doar un "Buzzword", e o schimbare în modul în care ne raportăm la planeta noastră
- poate fi considerat un "buzzword", dar e aici pentru a rămâne şi va continua să existe şi să evolueze în următorii ani
- nu TOT plasticul din ambalajul telefonului e eliminat, dar asta se va întâmpla până în 2025
- totuşi trebuie ca telefonul să aibă şocurile amortizate în ambalaj
- am aflat şi că nu există "the next big thing" în ecologie, ci mai degrabă utilizare mai inteligentă a materialelor pe care le avem deja
- nu sunt folosite produse reciclate din Europa pe produsele Samsung, dintr-un motiv simplu: ar fi trebuit transportate în India sau Coreea de Sud
- nu e chiar ieftin să utilizezi materiale reciclabile, dar compania îşi asumă costul pentru a adăuga plus valoarea produselor şi a contribui la protecţia mediului
- inginerii au optimizat materialele şi costul pentru a putea obţine un echilibru
Ce am concluzionat:
Samsung e "all in" cu ecologia şi sustenabilitatea. Şi nu doar pe Galaxy S-uri, ci şi pe tablete şi laptopuri, dar şi căşti şi ceasuri. Compania are un plan pe termen lung, cu ţinte puse în 2030, ba chiar şi 2050. Ce vedem aici e doar vârful icerberg-ului, la IFA am aflat de reducerea consumului de curent cu AI pe electronice şi electrocasnice, dar şi de înlocuirea de componente ale maşinilor de spălat, cu 20 de ani de garanţie pentru Digital inverter. Sunt şi iniţiative legate de energie solară, pompe de căldură şi multe altele.
Materialele poluante vor dispărea treptat sau vor fi înlocuite cu unele reciclate sau nepoluante. E inevitabil şi schimbarea se produce deja. Ce cred eu că ar trebui Samsung să facă e să stimuleze şi reciclarea în şcoli şi în rândul clienţilor săi prin proiecte sociale. Şi să scape de manualele din cutie. Poate şi să amenajeze unităţi de procesare a materialelor reciclabile şi în UE şi SUA.