Iubitor de animale? Xiaomi Pet Cafe te așteaptă la Park Lake, cu tombole și reduceri de 20%

173 ori 24-07-2026
Iubitor de animale? Xiaomi Pet Cafe te așteaptă la Park Lake, cu tombole și reduceri de 20%

Se pare că e un trend acum în rândul producătorilor de gadgeturi să lanseze aparate pentru necuvântătoare. Ultimele evenimente tech la care am fost aveau secțiune dedicată de litiere smart, zgărzi smart și alte gadgeturi pentru posesorii de animale și iubitorii de animale. Aici se înscrie și Xiaomi Pet Cafe, un stand proaspăt deschis azi de Xiaomi la mall-ul Park Lake din București. Ce găsiți acolo? Tombole, blănoși, târg de adopții și reduceri de 20%.

Stand-ul Xiaomi Pet Cafe din Park Lake:

Standul e mic, cam cât o cafenea, dar mai are un „satelit” în stânga. Acolo e standul celor de la TNR și ASPA, care oferă spre adopție pisici. Sunt unele superbe acolo, de 3, 5 sau 8 ani, motani blănoși care caută o familie nouă. Cât despre gadgeturi, Xiaomi pune la bătaie pet feedere pentru câini și pisici, fântână de apă smart, dar și purificatoare de aer și aspirator robot.

Acesta din urmă vă va scăpa de petele de mâncare de animal sau de micile accidente lăsate pe podea. Iar purificatorul de aer e util dacă ai alergii din cauza părului de animale. Există și o cameră smart care îți va permite să vezi ce face pisicul sau câinele tău când ești plecat în vacanță. Toate sunt interconectate în ecosistemul Xiaomi, pe care vi l-am prezentat recent într-un material dedicat.

Xiaomi Pet Cafe, Park Lake - Fotografii stand (galerie)Xiaomi Pet Cafe, Park Lake - Fotografii stand (galerie)

Avantajul unui aparat automat de hrănit pisica sau câinele e că îi poți doza porția de mâncare, în caz că e obez sau prea lacom. Și îl poate hrăni la ore fixe. Fântâna de apă e vitală vara, când pisicile nu beau destulă apă, iar ele, în general, nu sunt fanele unei suprafețe de apă de tip „baltă”, castron sau farfurie. Asociază de milenii apa statică cu bacteriile, la nivel inconștient. Așa că o apă curgătoare e mai îmbietoare pentru ele.

Ce a pregătit Xiaomi la Pet Cafe?

În primul rând, standul e deschis pe 24, 25 și 26 iulie 2026, la mall-ul Park Lake, în București. Acolo găsiți Happy Coffee Hour între 12:00 și 13:00 și între 15:00 și 16:00. Aveți și informare, și târg de adopție de la asociația TNR Capturare Sterilizare Eliberare.

Între 12:00 și 20:00 au loc tombole în fiecare oră, iar cei care cumpără gadgeturi de acolo pot primi reduceri de până la 20%. Apropo, găsiți acolo și cele mai noi căști Xiaomi, ceasuri și smartphone-uri Xiaomi 17.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>