Motorola edge 60 Fusion: Cameră cu upgrade-uri, excelentă la bokeh, selfie-uri de calitate, bun și la vlogging

1.453 ori
<b>Motorola edge 60 Fusion: Cameră cu upgrade-uri, excelentă la bokeh, selfie-uri de calitate, bun și la vlogging </b>Motorola reușește ca și pe smartphone-urile accesibile să livreze camere de calitate, iar edge 60 Fusion este clar un telefon accesibil ținând cont că în perioada lansării putea fi cumpărat pentru 1299 lei cu o reducere specială de 500

Motorola reușește ca și pe smartphone-urile accesibile să livreze camere de calitate, iar edge 60 Fusion este clar un telefon accesibil ținând cont că în perioada lansării putea fi cumpărat pentru 1299 lei cu o reducere specială de 500 lei la Altex. Dacă ne uităm pe hârtie, setup-ul din spate pare identic cu cel oferit pe modelul predecesor, cu diferența reprezentată de către camera selfie.

Video-review Motorola edge 60 fusion, secțiunea Cameră

În spate avem un senzor de 50 mpx wide, f/1.8, 1/1.56", dual Pixel PDAF, OIS, pixeli de 1.0µm alături de 13 mpx ultra-wide, f/2.2, 120 grade, 1/3.0", pixeli de 1.12µm, AF. Filmăm 4k@30fps, sau 1080p la 30/60/120/240fps, cu stabilizare gyro-EIS. În față avem o cameră selfie de 32 mpx cu deschidere f/2.2, 1/3.14" cu HDR și filmare 4K@30fps (vs. 32 mpx, f/2.5 Edge 50 Fusion). 

Ce se schimbă la camera principală este senzorul wide, cu deschidere mai largă acum la f/1.8 vs. f/1.9 pe 50 Fusion. În aplicația Camera avem modurile Slow Motion, Video, Photo (macro, 0.5x, 1x, 2x, 10x zoom digital maxim), Portrait plus Scan, Night Vision, Panorama, Ultra-Res, Photo Booth, Tilt-Shift, Timelapse și Dual Capture Video.

Primim stabilizare Horizon Lock în FHD, Audio Zoom AI, filtre, mod Pro, gest twist de încheietură x2 ori pentru a deschide camera, cât și posibilitatea de a alege dintre stilurile Auto Enhance și Natural. Le-am setat desigur pe Natural și vedem mai jos ce a ieșit. 

Selfie

Motorola a livrat o cameră selfie de calitate și pe Edge 50 Fusion, iar aici apar îmbunătățiri la nivel de culori (acum mai puțin vibrante și mai naturale), cât și la detalii. Doar o doză mică de supraexpunere atunci când ai soarele în spate și pică pe vreun bloc din depărtare, iar pentru un plus de efect ai mod Portrait care își face foarte bine treaba după cum dovedesc și capturile din galerie. Sunt uimit de cât de bine ies selfie-urile noaptea și îl consider principalul upgrade la predecesor. 

Zi (wide, ultrawide)

Chiar dacă este primăvară și ne lovim de vegetație și culori vibrante, camera lui Moto edge 60 Fusion simt că nu mai exagerează atât cu suprasaturarea, fotografiile fiind mai plăcute privirii, mai savuroase. Vedem separarea numeroaselor nuanțe de verde ale vegetației, galbenul tufelor din parcare este redat fix ca în realitate, iar roșul rămâne roșu fără a duce în extrem.

Ultrawide-ul este veriga slabă, cu fotografii mai întunecate, nuanțe diferite, mai reci decât pe wide. Culorile gardului se prezintă foarte bine, closeup-urile pe acel beculeț arată excelent, la fel și closeup-urile. Față de predecesor s-a umblat la calitate, detalii, culori și scăpăm și de supraexpunere în fundal. 

Macro

Camera ultra-wide oferă și autofocus, ceea ce înseamnă că poți realiza și fotografii macro, unele chiar superbe dacă ai ceva imaginație și răbdare. Poți obține cadre arătoase cu vegetație, merișoare uscate, bulbul unui bec, rugină, zgârieturi de pe obiecte metalice, sau poți ajunge până la pistilul lalelelor pentru a vedea polenul gata pregătit să fie cules de harnicele albinuțe. Aici nu văd un upgrade mare față de 50 Fusion, am rămas cam la același nivel. 

Bokeh

Un capitol la care se văd îmbunătățiri trebuie să fie captura portrait sau bokeh, depinde cum îi spuneți voi. Am fotografiat astfel beculețe, ornamente și multe flori prin parc, iar față de anul trecut, simt că decuparea este mai precisă, fără atât efect soft spre margini precum se întâmpla la flori. Recent am dat chix cu A56 la captura bokeh a acelui felinar, dar Edge 60 Fusion se descurcă fix ca un flagship aici și focalizează excelent, simțind ce vrei să scoți în cadrul tău, felinarul în prim plan cu focus și pe interior, pe geamurile sale și bec. 

Zoom

De la zoom nu sunt mari pretenții ținând cond că avem doar zoom digital (maxim 10x), dar îți poți face treaba la nevoie, pentru acele moment când simți că trebuie un 2-3x. Cel mai bine te rezumi la 2x sau eventual dai pe acel mod cu fotografii la 50 mpx și decupezi ulterior din cadrul obținut zona dorită. 

Noapte

Noaptea nu e cazul de ultra-wide care chiar și cu Night Vision nu ajunge la nivelul așteptărilor, așa că wide + Night Vision și ai parte de fotografii de calitate, cu care nu îți e rușine pe social media. Culorile rămân naturale char și în iluminare scăzută, iar cu modul de noapte dedicat cumințești acele sigle luminoase, poate chiar prea luminoase uneori.

Avem halouri decente aș zice și pentru că tot vorbeam despre culori, vedem florăria cu multitudinea de nuanțe prinse cu succes de cameră pe timp de noapte. Și gardul se prezintă la fel de bine ca pe zi din punct de vedere al coloritului, iar dacă ai o zonă mai iluminată și vrei să pui modul Portrait în acțiune, o poți face. La zoom tot ca pe zi, rămâi la 2x. Față de Edge 50 Fusion văd și aici upgrade-uri per total la nivel de captură nocturnă, acolo unde fotografiile păreau suprasaturate anul trecut. Cel mai bine e să stai pe loc, să nu te grăbești și să lași câteva secunde răgaz modului Night să își pună magia în funcțiune. 

Video

La captura video filmarea frontală arată chiar bine și cel mai mult sunt mulțumit de stabilizare. Sunt detalii, texturi vizibile, vegetație în spate, fără urmă de supraexpunere în fundal și o idee mai mult sharpness parcă. După testul selfie, am trecut la camera din spate, iar printre blocuri pe o zi înorată chiar nu e rău ce vedem și totul ar arăta perfect dacă nu ar fi sesizabil fiecare pas făcut. 

Stabilizarea se comportă similar și spre zona de magazine și îmi place să văd cât de bine a fost redat gardul colorat, care de-a lungul timpului și-a pierdut din vibranță. Am testat apoi și stabilizarea Horizon Lock care sincer nu m-a dat pe spate mai ales că avem picaj de calitate pe FHD și cadrul tremură. Camera se descurcă și la filmare sportivă, rapidă, iar exemplul este cadrul cu barca teleghidată de pe lac, unde am testat și zoom-ul care se descurcă acceptabil pentru ce avem aici.

Stă bine și la focalizare, iar testul de stabilizare cu urcatul de trepte este trecut cu brio. Am testat și acel mod Audio Zoom care se simte un pic prezent la zoom pe muzica din fundal. Nu aș exagera cu zoom-ul, iar ca bonus avem și filmare macro și astfel poți să te apropii de polenul lalelor din parc.

Noaptea nu sunt prea multe de spus, fiind punctul slab la filmare, cu trepidații, reflexii, zgomot și pierderi de detalii. Filmarea de pe loc e recomandată, panoramarea fiind chiar arătoasă în zone iluminate. 

Unde văd îmbunătățiri față de predecesor este la filmarea selfie, mai bine stabilizată, detaliată și fără fundal supraexpus, cât și la camera din spate la stabilizare acolo unde la fiecare pas se petrecea o trepidație centrală pe Edge 50 Fusion, ca o refocalizare. Și culorile arată mai bine acum, iar filmarea pe noapte a rămas cam la același nivel. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×