Samsung a simțit că e nevoie de o schimbare și nu era suficient să îl facă pe Z Fold7 doar mai ușor și mai subțire. Trebuia și ceva în plus pe partea de cameră, iar asta a livrat. Vine acum cu o cameră principală de 200 de megapixeli furată de la Galaxy S25 Ultra și ni se promite o cameră Ultra, de nivel Pro.
Video-review Samsung Galaxy Z Fold7, secțiunea Cameră
Avem așadar senzor nou de 200 megapixeli pentru capturi cu sharpness îmbunătățit, mai luminoase și cu rezoluție clar superioară. Avem de 4x ori mai multe detalii decât pe Fold6 și cu 44% mai multă lumină captată. Alături vine o cameră telephoto cu zoom optic 3x de 10 mpx și o cameră de 12 mpx ultra-wide cu autofocus și capturi cu 56% mai luminoase.
Se folosește un ProVisual Engine îmbunătățit pentru capturi video cu zgomot minim, atât ziua, cât și noaptea. Avem și captură 10-bit HDR. În interfața camerei avem modurile Portrait, Photo (0.6x, 1x, 2x, 3x), Video și More cu Expert RAW, Pro, Pro Video, Night, Food, Panorama, Slow Motion, Hyperlapse, Portrait Video, Dual Rec, Single Take.
Zoom-ul optic este 3x, iar cel digital 30x. Putem filma 4K 30 sau 60fps, sau chiar 8K@30fps. În Pro Video se poate filma și LOG. Să vedem ce știe!
Selfie
Pentru selfie-uri ai 3 opțiuni la dispoziție: camera selfie de la exterior, camera selfie de la interior sau camera din spate - dacă ai stabilitate pentru a ține telefonul de 8 inch în mână cât faci pozele. Și pe timp de noapte avem fotografii selfie de calitate după cum arată galeria de față. Trebuie să ai grijă la stabilitate pentru că uneori pot ieși mișcate selfie-uri, așa că nu te grăbi când le faci.
Pe timp de zi rezultatele sunt excelente, cu detalii, texturi, expresii faciale perfect incluse în cadru și cu un bokeh aplicat la perfecțiune. Dacă vrei să incluzi și un prieten în cadru ai la dispoziție un unghi mai larg. O cameră, sau mai bine zis un set de camere selfie care chiar livrează.
Zi
Mergem mai departe la fotografiile tipice din timpul zilei, unde la ieșirea din bloc se remarcă generosul unghi ultra-wide și nuanțe parcă o idee mai reci decât pe wide. La stradă stăm fix invers, cu echilibru pe ultra-wide și supraexpunere pe wide, plus HDR mai puțin vizibil. Soarele de printre ramuri apare în continuare și mai dăm de exemple cu HDR-ul derutat de soarele puternic, chiar dacă era undeva aproape de ora 8 dimineața.
Culorile gardului au fost prinse precis, iar la câteva momente mai târziu vin nori, mulți nori care acaparează cerul. Fotografia de la gura metrou cu reflexiile a ieșit perfect, la fel și cartea cu flori rămasă ca omagiu pentru festivalul florilor West Side Flower Fest din iunie.
Avem culori redate realist, detalii, texturi și pe ultra-wide acel cer plin de nori arată de-a dreptul sci-fi. Și reflexiile norilor în lac creează o atmosferă de poveste. O cameră de flagship care își dovedește iată capabilitățile, doar mici neajunsuri cu soarele care clar vor fi rezolvate rapid.
Bokeh
La captura bokeh Fold7 este peste ce a livrat Flip7 și face o treabă mai bună cu felinarul, cu toate că mai are unele scăpări pe alocuri, dar simt că vor fi rezolvate printr-un update viitor. Florile sunt vedetele aici, cu polenul deschis direct spre soare și albinuțele așteptate la cules.
Macro
Cu o cameră ultra-wide ce dispune de autofocus avem și captură macro, iar rezultatele sunt numai bune de admirat de către urmăritorii tăi pe Instagram. Polenul florilor, picăturile de apă, vegetație și texturi, fibre, sau musculițe, pe toate le poți vedea de aproape. Picăturile de pe iarbă sunt top.
Zoom
Spre deosebire de Flip7, aici apare în ecuație și o cameră telephoto, cu zoom optic 3x, iar galeria este plină de "dovezi" pentru ce poate livra telefonul la acest capitol. Este ideală pentru fotografii din vacanță în care vrei acel plus de zoom, acum optic pentru a nu pierde din calitate.
M-am apropiat de clădiri, mașini, tramvaie, rățuște, de fântăna din lac și de copaci cu frunze roșii care păreau fructe în fundalul în care bătea soarele. Zoom-ul își face treaba și chiar și la 10x ai calitate. Doar să nu exagerezi pentru că nu avem aici acele tehnologii de AI Zoom cu optimizări fabuloase atunci când se trece de cel optic.
Noapte
Capturile nocturne au fost făcute alături de Galaxy Z Flip7 în zona Cișmigiu și Calea Victoriei, cu multe de oferit ca bogăție în clădiri, agitație urbană și culori, lumini. Night Mode funcționează excelent cu siglele luminoase și oferă un strop de căldură în cadre, doar să înveți când să îl folosești pentru a nu obține cadre prea luminoase care nu au de-a face cu noaptea.
Am dat și zoom pe Fundațiune Universitară Carol I și abia spre nivel mare a început zgomotul, textul fiind în continuare lizibil. Halourile stâlpilor de iluminare au fost în general cuminți, poate pe ultra-wide mai grase. Zoom-ul pe banner-ul Untold ne permite să citim tot textul fără probleme de la o distanță considerabilă, trecând de zoom-ul optic 3x.
Sunt arătoase și fotografiile din tuneul cu Librăria Humanitas, iar Night Mode își dezlănțuie puterea la acel grafitti de lângă biserică, unde trezește culorile la viață. Avem și closeup de calitate noaptea, un bokeh flare natural și o galerie plină cu aproape 80 de fotografii de noapte savuroase.
Un telefon clar de scos la promenadă și noaptea, pe Calea Victoriei, după o zi toridă de stat la aer condiționat în casă. Bonus, am făcut și fotografii cu luna la 30x.
Video
Sesiunea video am început-o cu mostra selfie, folosind camera de la exterior, unde avem un subiect bine detaliat și nici stabilizarea nu este rea, doar uneori în fundal unde apare supraexpunerea inevitabilă în aceste zile caniculare, se vede un tremur mic. Excelentă este filmarea următoare selfie unde am folosit camera de 10 mpx decupată în ecranul pliabil. Diferența este de la cer la pământ versus Fold6 cu a sa camera sub ecran încețoșată pe care sunt siguri că majoritatea au evitat să o folosească. Vrei și mai bine de atât? Ai camera din spate pentru captură video, cu vizorul pe ecranul secundar. Perfect de vlogging.
Am mutat la camera din spate, iar plimbarea de dimineață dintre blocuri e atât de smooth și savurezi totodată liniștea de la ora 7 până să înceapă agitația și lucrările la izolarea blocului de lângă. La fel de bine stă și filmarea următoare cu soarele în față și mici reflexii care mai apar în cadru. Aici mă atrage cât de bine a lucrat HDR-ul la pomii de lângă și de faptul că vegetația nu e arsă deși soarele dogoare pe cer.
Nimic de reproșat nici la culorile gardului. Filmarea Super Steady făcută un moment mai târziu este extrem de stabilă, minus ceva supraexpunere departe în fundal. Focusul este excelent și mai bifăm iată un punct forte al acestei camere. Bonus e și un clip cinematic cu razele de soare care se strecoară printre frunzele unui copac întâlnit în cale. Panoramarea chiar și rapidă nu dă semne de împiedicare, semn că e bună și pentru evenimente sportive. Sunt surprins și de cât de stabilă este filmarea 8K din playlist.
Zoom-ul e generos și ne apropiem fără probleme de fântâna din mijlocul lacului, plus că avem stabilitate aici. Extrem de smooth și urcarea treptelor de la micul pod din parc.
Pe timp de noapte am filmat selfie 4K 60fps iar la întuneric avem destul de mult zgomot, avantajul fiind aici stabilizarea bună. Zoom-ul rămâne bun până sub 5x, după care se remarcă un picaj de calitate, imediat intrând în scenă zgomotul. Coborârea treptelor de lângă biserică este însoțită de o stabilizare demnă de apreciat.
Pe trotuarele pline de lume de pe Calea Victoriei, Galaxy Z Fold7 filmează ca un flagship. Am dat apoi zoom pe logo-ul Orange din depărtare unde și aici s-a remarcat acea trecere de după 4-5x, cu zgomot, dar textul și culoarea portocalie rămân în scenă, cu muzica de fundal bine prinsă. Zoom eficient și de calitate se vede și în cadrul pe hotelul Corinthia unde urcă mult și ajungem la acel ceas. Și panoramarea merită aprecieri!
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 Flancoaflă prețul
- 🛒 Amazon DEaflă prețul
- 🛒 Samsungaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul










































































