Prin intermediul unei campanii de reduceri flash cei de la GearBest.com vin astăzi cu prețuri foarte bune pentru o serie de produse din zona smartphone. Printre acestea îl avem și pe Leagoo M8 3G, phablet prezentat în imaginile de mai jos care se poate dovedi o soluție cum nu se poate mai bună pentru cei aflați în căutarea unui smartphone de nivel mediu pe care nu doresc să cheltuie prea mulți bani.
Acest handset sosește cu display HD de 5.7 inch (1280 x 720 pixeli) + protecție Gorilla Glass 4, diagonală perfectă pentru cei care urmăresc mult conținut video sau poate care vor să folosească device-ul pe post de navigator GPS. Primim un procesor quad-core MediaTek MT6580 de 1.3 GHz la pachet, 2 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare flash și slot pentru carduri microSD de până la 128 GB.
Telefonul mai aduce și un scanner de amprente, o cameră foto principală de 8 megapixeli care prin interpolare software poate realiza fotografii de 13 mpx și un senzor frontal de 5 megapixeli care folosind aceeași tehnologie realizează imagini de 8 megapixeli. Pe partea de conectivitate întâlnim Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, jack audio 3.5 mm, slot dual-SIM și port microUSB v2.0.
O parte negativă la acest smartphone este aceea că primim doar suport 3G la bord, lucru ce are de-a face și cu prețul foarte foarte accesibil. Aflați că la interior avem și o baterie de 3500 mAh și faptul că telefonul costă doar 330 lei - preț destinat doar celor care sunt abonați la newsletter-ul GearBest.com. De asemenea, trebuie știut că la sosirea în țară vor fi percepute și taxe vamale!




